Seara de decembrie

Ies din casa si alerg pe strada care nici acum nu are mai multi oameni care sa o strabata.Ploaia vrea sa inceapa,dar parca cerul se gandeste la mine ca vreau sa visez iar cu ochii deschisi si sa simt cum vantul rece de decembrie imi arata ca nu e un simplu vis pe care l-am avut pana acum.

Sunt fericit si asta spune multe cred eu.Ma asez la o masa la o terasa goala unde barmanul obosit si sictirit nici nu mai iese afara sa vada daca vreun amarat de client vrea ceva.Asa ca ma ridic,ma duc la bar si cer o bere rece.Frigul de afara o mentinea.In cap imi canta o melodie”Piata Romana Nr.9”.Fredonez din ea si ma gandesc sa fac cinste cuiva,sa sun pe cineva dar nu,mai bine stau si sarbatoresc singur.Dar ce sarbatoresc?Am motiv sa sarbatoresc?Dar ce conteaza…pentru ca sunt fericit pot face orice.

Si ma gandesc acum ca mai bine imi luam chitara la mine si cantam melodia aia.Maine ma vad cu ea…din nou.Rabdare nu mai am.Sa o strang cat pot de tare in brate si sa ii spun ca o iubesc.

Mai am rabdare putin…si o sa fiu din nou fata in fata cu ea.

Sunt fericit!

Magia tot nu am simtit-o ca in anii trecuti,dar un strop de bucurie in plus tot am simtit.Inima parca bate mai tare si simt cum ceva s-a schimbat in viata mea.Mosul cred ca in tolba lui a adus pe langa darurile pamantesti,de care te bucurie pentru o perioada si fericirea sufleteasca de care aveam atata nevoie.Vad lumea altfel,o vad bine si viu-colorata.

Si sper asa sa ramana.Totul sa se clarifice si cu prietenii mei si cu prietena mea.Decizia am luat-o si acum merg pe drumul pe care l-am ales,caci nu mai am acum cum sa dau inapoi,nu e demn si nu m-ar caracteriza.

Sarbatorile mi-au schimbat mentalitatea si asa va ramane si de acum inainte.

Doresc tuturor sa fie la fel de bucuros si plini de viata asa cum sunt eu acum.

SARBATORI FERICITE TUTUROR!

Singur dar aproape sigur

Iar sunt singur.Poate asta vreau acum.Da,asta vreau sa fiu doar eu cu mine si nimeni san u poata sa intervina in deciziile pe care le iau eu cu mine.Strada principala e goala.Pustie,ciudat pentru o zi de 23 decembrie dar chiar nu conteaza,linistea asta imi inlesneste modalitatile prin care sa ies din situatia asta.Ma gandesc acum la multe,poate la prea multe si nu mai am timp sa ma bucur de zapada ramasa si de venirea Sarbatorilor.Craciunul?Dar parca nu mai e la fel,totul e plictisitor si chiar daca e zapada(de mult nu a mai fost)nu imi trezeste acum nicio amitire legata de Mos Craciun.In mare parte stiu darurile care se vor afla sub pom si nostalgia aia de iara nu mai exista in viata mea.

Mi-am cerut un timp de ragaz pan ape 27.Ea a a decis sa ramana si sa fie alaturi de mine,dar eu ce am de gand sa fac?Oare imi e prea teama sa ma implic sau acomodarea imi da ceva batai de cap?Nu stiu si nici nu vreau sa ma gandesc acum,pan ape 27 am timp sin u vreau iar sa intru in starea aia confuza de aseara cand nu stiam nici cat era ceasul si singurul lucru pe care-l vroiam era sa fiu singur sa ma pot aduna.

Acum sunt mai bine,cel putin asta sper.Ceva s-a schimbat,s-a produs o schimbare destul de mare pe care nu vad cu as putea sa o acopar.Confuz acum nu mai sunt,dar tot sunt nesigur.Merg incet,vantul nu bate,iar aerul da semne ca ar vrea sa se mai incalzeasca.Ma opresc la magazinul de pe colt si imi cumpar o sticla de tarie si o punga de pufuleti.Imi fac singur cinste!(am innebunit si sunt constient de asta).Deschid punga si o mananc cu pofta,de fapt imi era si foarte foame.Deschid si sticla,din ea mirosul tare de alcool parca ma face sa visez.Iau o gura si simt cum lichidul ala maroniu se scurge in stomac.Era foarte tare,ma ustura gatul cumplit,dar tot mai vroiam sa beau.Nu vedeam alta iesire din situatia asta decat in gura accea de bautura.Totul incepea sa se duca la naiba,dar imi revin repede cred eu.Plus ca mai am de revazut din prieteni si poate asta imi va schimba starea.

In legatura cu tine,mai lasa-mi timp pana pe 27.Atunci iti voi spune sigur ce am in plan.Oricare ar fi decizia mea:buna sau rea,promit ca nu o voi ascunde.Pana atunci mai e.E bine acum sa ma inchid fata de tine.Si-ti spun de acum SARBATORI FERICITE!

Simplu Joker...

Simplu,poate confuz si in acelasi timp distrat.Nu am timp sa ma uit in urma cand trebuie si ma uit mai tarziu cand nu se mai poate repara nimic si atunci pot zice ca ma doare foarte mult. Rad,glumesc si cei din jur sunt cei care ma tin in viata.Exact ca un joker care face tot ce poate sa aduca pe fata celor din jur zambetul si linistea din suflet. Poate sub machiajul ala strident cu buze rosii pana la urechi si cu fata alba mi-ar fi mai usor sa imi ascund sentimentele si sa trec peste tot cu o forta invincibila.Dar nu pot sa am machiajul cu mine mereu… Cand sunt mascat ca un joker mai uit in oglinda si imi zic:”cine pe cine minte?”,eu cel real ma amagesc prin machiajul ala care face pe oricine sa rada.Afinitatea mea pentru jokeri este posibila pentru ca viata mea este asemanatoare cu a unui joker.Rad si ma simt bine,masca mea ascunde totul,dar in interior plang si sunt amarat,pentru ca nu iese asa cum vreau eu. Intr-un fel atunci cand nimeni nu ma poate aduce la viata aia fericita imi ajunge sa ma simt bine cu ei.Respect pe cei care au aceasta masca.Isi joaca rolul dupa care pleaca grabiti spre casa,sau se grabesc pentru ca trebuie sa faca si pe altii sa se simta bine. Nu vreau sa se inteleaga de aici ca m-as preface,dar bine mi-ar parea daca as putea sa ascund de multe ori durerea care ma apasa. Jokeru este intruchiparea mea.Ultima speranta sta in el.Ma face sa rad si stiu ca atat cat voi exsita eu si el va fi viu prin mine.E cel care vesnic iti face cu ochiul si care te indeamna sa te simti bine… Ei bine,incearca sa ma cunosti asa cum sunt si nu te lasa de multe ori inselat de machiaj.Pentru ca prietenii mei adevarati m-au cunoscut atunci cand nu aveam acel machiaj,ba chiar nu exista personajul in viata mea. Asa ca Bun venit Jokerule in viata mea!Viata mea e si a lui. Why so serious?Let’s put a smile on that face!...razi cat mai mult,pentru ca doar cu asta o sa ramai.

Intrebarea asta ma omoara...

Marti,la inceput ziua asta nu promitea nicio schimbare,dar atunci cand am stability sa ma intalnesc cu tine A.,a fost altceva.Multumesc ca m-ai ascultat si ca in felul tau m-ai destines si chiar incepeam sa vad lumea altfel.Am mers prin frigul asta de decembrie,dar iti spun ca nu l-am simtit.A fost foarte bine.Si tu m-ai intrebat daca ma intalnesc azi cu I.si eu ti-am raspuns ca pentru azi nu stabilisem nimic.Deodata o vad in fata mea si simt cum ceva s-a schimbat.Emotie,teama,frica?Ce Dumnezeu a fost aia?Nici acum nu-mi dau seama,cert e un lucru ca drumul pana acasa nu a mai fost la fel.Ce vreau eu defapt?Nu stiu…sunt confuz si mi-e frica,as plange dar mi-e teama ca lacrimile sa nu-mi inghete pe fata si ranile facute de ele sa nu se mai vindece usor.

Intrebarea ta A.:”Tu azi ce mai faci,nu te vezi cu I?”a fost pusa foarte bine.Nu stiu daca ti-ai dat seama,dar asa ai deschis in mine poarta aia prin care imi era frica sa si privesc.Ce am de gand sa fac cu viata mea,dar cu viata ei?

Sunt un simplu om care nu stie ce e bine si rau pentru el,pentru ca nu a fost aproape niciodata sigur suta la suta pe el.Sunt genul care incerc sa fac cat mai multe,dar din ele imi ies putine.Ranesc pe cei din jur din greseala si ma ranesc si pe mine,dupa care cad intr-o stare de nostalgie,mai mult agonie din care ies foarte greu.Poate ca daca ai mai fi ramas cu mine A,mi-as fi deschis sufletul mai mult si ti-as fi spus chiar totul.Dar a fost bine si asa.

Iti multumesc pentru ca existi si pentru ca ai acceptat sa ma asculti in ciuda problemelor tale.Iar in legatura cu ea nu stiu ce raspuns sa-ti dau.Imi ceri sa-mi fac ordine in ganduri,iar asta m-ar distruge,nu pot sa fac asta.

Poate ca daca te-as fi strans tare ca la inceput m-as fi descarcat si gandeam mai limpede.

Insa acum linistea asta care ma inconjoara nu face altceva decat sa accentueze incertitudinea in mintea mea.Am ajuns sa cer si ajutorul Divin,insa nici El parca nu se baga in problema asta.Ieri seara la problema asta m-am gandit,de dimineata tot cu gandul asta m-am trezit.Sincer usor usor incep sa-mi pierd fortele…

O frica nemotivata

A fost un vis?Sau mie chiar imi trebuie acomodare?Magia Craciunului parca nu mai are nici la mine efectul de altadata.Ma gandesc la tine cu sete si deodata simt cum parca sangele mi se scurge pe zapada rece si brusc devin rece si indiferent ca un obiect in fata ta.Inainte vibram si chiar incercam sa fac tot posibilul sa ma depasesc,dar acum?acum ce fac?Nimic!

Totul se pierde pentru ca am in mine acea team ape care nimeni nu mi-o poate lua si nimeni nu ma poate feri.M-as ascunde acum in bratele cuiva.As strange-o tare in brate si as incerca sa ii spun cat de frica imi e.

Dar nu mai simt la fel,si nu vreau sa ma grabesc,inca un esec nu ar face decat sa-mi semneze sentinta.Nu!Nu as mai putea face fata la inca o cadere,pentru ca data trecuta m-am ridicat groaznic de greu si cat am luptat cu mine,si cat au luptat ei cu mine,numai noi stim.

Azi,marti mai e putin pana la Craciun.Sincer nu simt nimic,chiar nimic,parca sunt din piatra si nimic nu ma face sa vibrez.Stiu doar ca azi o sa o vad pe A.nu ne-am mai vazut de mult si am atatea sa-i povestesc,sa vorbim asa in felul nostru si sa-i zic cat de dor mi-a fost de ea.Usor usor pleaca toti,el se intoarce zilele astea si o luam de la capat,atunci ii voi putea spune si lui ca de la baiat la baiat ce simt.Va intelege altfel decat A.?nu stiu…ramane de vazut

Cert e un lucru:sunt nesigur si am nevoie de liniste sa ma pot regasi pe mine insumi.

Oare?

Oare daca as fi altfel,totul ar fi diferit?

Oare daca nu m-as mai purta atat de rece fata de unii si atat de cald fata de altii,totul ar fi schimbat?

Oare daca as pleca,va exista cineva in lumea asta caruia sa ii fie dor de mine si sa simta nevoia sa ma stranga in brate,asa cum de multe ori simt si eu nevoia?

Oare daca afara nu ar ninge si nu ar exista zapada,copii si noi toti ne-am mai bucura de anotimpul iara?

Oare daca ar fi ea aici langa mine acum cum m-as purta cu ea,rece,indiferent sau as vorbi cu ea o gramada?

Oare daca ei,cei la care tin cel mai mult ar fi langa mine ce le-as spune?

Oare ei stiu cat de mult inseamna pentru mine?

Oare stiu ca mereu cand ma trezesc un gand bun pleaca si catre ei?si ca de multe ori simt nevoia sa ii iau in brate si sa-mi descarc sufletul?

Oare cei cu care nu m-am mai vazut de mult,isi mai amintesc de mine,vor sa mai stie ceva de mine?

Oare daca nu ar exista indiferenta toata lumea ar fi monotona si oamenii s-ar plictisi fara scandaluri si certuri?

Oare crezi ca mai pot reinvia copilul de demult?care odata cu timpul a inceput sa se piarda in lumea asta plina de rele.

Oare…?

Demonul alcool

Viciile nu sunt altceva decat un mod nou de viata,care mai devreme sau mai tarziu te va duce acolo unde nimeni nu te poate ajuta.Toate astea sunt posibile din cauza dorintei de a iesi din comun,de a arata ca sit u poti fi “special”si “barbat”in fata multor fete care cica asteapta sa vada de la tine ceva inedit.

“Inedit”nu inseamna sa te imbeti si sa faci misto de lume pe strada,sa tipi sau sa fumezi pana atunci cand nu mai esti in stare sa spui cum te cheama.Ai impresia ca fumul gros si alb pe care il scoti pe nas ori pe gura atrage stima si admiratia celor din jur?Te inseli draga fumatorule…fetele te apreciaza atunci cand nu incerci sa iesi in comun prin lucruri dinastea.Crezi cumva ca o fata poate sa stea langa tine atunci cand te vede beat crita,sau cand tutunul ti-a invadat hainele?Nu!Atunci realizeaza cine esti cu adevarat.

Poate ca totul a inceput cand aveai 14-15 ani si in grupul din spatele blocului a venit vorba de niste “motorina”.”Hai ban u vrei si tu o gura ca doar nu mori si oricum nu te vede nimeni aici,esti cu noi”.Orgoliul de barbat atunci excitat la maxim te impinge sa pui mana pe sticla si sa bei in admiratia golanilor de la bloc.Prima data nimic grav,ai gustat si tu,ca doar esti barbat,a doua oara deja incepe sa-ti placa si usor-usor te apuci sa-ti cumperi singur bautura.Motivatia ta este ca afara e frig si asta te face sa te incalzesti,nu esti dependent,bei din placere.

Incearca sa te imaginezi la varsta de 25 de ani.Baiat,deja barbat cu un liceu terminat,si nu orice liceu,cel mai bun.Vrei sa te angajezi si asta reusesti,dar toti banii pe care ii castigai se duceau pe tarie.Ajungi sa vinzi din casa si seful te da afara.Stai pe strada si ajungi sa bei alcool sanitary.Din baiatul bun de altadata ai ajuns un betiv notoriu,iti e si rusine sa te mai uiti in oglinda pentru ca imaginea de acolo o sa rada si o sa te dojeneasca atunci cand o sa vada cum ai ajuns.

Degeaba ai muncit o viata intreaga din greu,daca de la o varsta frageda ai devenit sclavul demonului alcool.

Nu spune nimeni sa nu bei,dar cumpatat.Tot ce este in exces strica.

PS:VICIILE COSTA!(scump)

Ganduri inghetate

Stau la fereastra,n-am chef afara sa ies.Si chiar daca as avea chef nu as putea,raceala asta ma tine in casa,sunt ca intr-un glob de sticla fara sa am contact cu exteriorul.

Camera mea zici ca nu mai sta pe pamant,zici ca pluteste ca o corabie pe intinsa mare de zapada.

Zapada…nici nu vreau sa ma gandesc cat de frumos a fost in ultima zi de scoala,la bulgareala aia din care am iesit cu totii uzi leoarca.Acum nu mai am parte de asa ceva,afara parca ninge sa-mi faca in ciuda,singura ocupatie e calculatorul si flirtez cu cana mare de ceai aburind.

Chiar e frig afara,dar daca as fi mai zdravan acum as sta pe zapada intins pana cand o sa fiu ingropat de fulgii mici si imaculati.

Mi-e dor de o gramada de lucruri,sunt melancolic si vreau sa imi vad prietenii.Dar am uitat sunt racit.Nu pot sa ies si asta ma face sa imi pierd si mai mult rabdarea.

Gandul pleaca departe…la Sarbatorile de altadata,cand eram mic si asteptam cu sufletul la gura sa vad ce imi aduce Mosul chiar daca de multe ori nu am fost cuminte pe masura.Cat ma bucuram cand vedeam ambalajele rosii cu funde mari care imi faceau cu ochiul.Repede le desfaceam si abia asteptam sa ma joc si sa rad,sa cant in jurul bradului.

Acum a trecut vremea,anii s-au dus si parca farmecul de altadata nu mai e acelasi,parca s-a pierdut de mult odata cu trecerea inevitabila a marelui nostru inamic-TIMPUL.

Mirosul de scortisoara si de cozonac cald imi trezesc acum doar vagi amintiri,ca niste vise de mult apuse,care parca vor sa revina,sa fie din nou vii,dar ceva nu le mai lasa.Puritatea copilariei si inocenta de acum cativa ani a apus de mult.Si sincer imi pare rau,as mai fi vrut sa cred din nou in Mos Craciun si sa ma bucur la fel ca atunci cand gasesc printre acele de brad cazute pe covor cadourile impachetate frumos.

Imi e groaza si parca teama asta ca o sa imbatranesc si sufletul de copil va muri odata cu cresterea mea,ma face sa ma agit.Dar cum sa devin din nou copil?Cum?...nimeni nu imi da raspuns nici la intrebarea asta…parca nimeni nu ma asculta decat zapada alba care la fiecare vorba scoasa de mine straluceste si vrea sa ma ia in brate si sa ma consoleze.

Imi e dor de vremurile alea,de perioada Sfanta dinainte de Craciun.

Mai sunt acum cateva zile si vine iar Craciunul.Iar Mosului ii cer doar atat:sanatate,sa am prietenii cu mine si cel mai mult imi vreau inapoi sufletul de copil…

Amalgam de durere

Nu stiu daca ti s-a intamplat vreodata sa constati cat de putin insemni pentru unii si cat de mult pentru altii.Degeaba incerci sa te zbati in cusca ta sa poti sa atragi atentia si increderea celor din jur daca tu nu insemni pentru ei decat un simplu obiect sau o simpla persoana care nu face altceva decat sa te asculte.Asta sa stii ca doare,doare cumplit.Si ajungi la un moment dat sa dai frau liber vorbelor si toate astea dor.

Si uite eu am lovit acolo unde nu trebuia.Am lovit in persoana care mi-a redat incerderea in mine si care mi-a spus la un moment dat ca la ea pot sa apelez oricand.

Iar eu ce am facut?Mi-am batut pur si simplu joc.M-am gandit la mine si nu am vrut sa par slab in fata ei,am facut-o sa planga!Asta am facut!

Tot ce ma intreb acum este daca va mai avea aceeasi incredere in mine ca pana acum.Gandul asta nu mi-a dat pace toata noaptea si in minte nu-mi venea decat imaginea ei cand plangea.Plangea din cauza mea!

Slabiciunea nu mi-am aratat-o,si nu am fost in stare sa ii spun cat inseamna ea pentru mine.Am ramas pe urma singur prin zapada alba si am putut sa-mi strig durerea si supararea si sa-mi pedepsesc lipsa de sensibilitate.

Acum e liniste in jurul meu si parca linistea asta e ca un deget care apasa pe rana deschisa.Nimeni acum nu poate sa inteleaga ce este in sufletul meu,agitatia asta continua care ma innebuneste.Sunt slab…chiar daca nu vreau sa arat asta.

Te-am facut sa plangi si ti-am spus vorbe destul de grele,si pentru asta recunosc si iti spun inca odata IARTA-MA!

E pentru tine D.

Un batran prin zapada

E ora 5 si inca sunt pe terasa casei.Afara zapada s-a asezat pe asfaltul negru si neprietenos ca pacatul stramosesc care i-a condamnat pe Adam si Eva la pieire.Ceata s-a ridicat si vad in fata ochilor o mare alba care sta neclintita si parca imi citeste gandurile.

Simt cum ceva ma furnica si vreau sa ma ridic de pe scaun si sa iau putina zapada in mana,dar atunci un fulg mic si stingher s-a asezat pe obrazul meu.Atingerea lui m-a uimit.A fost ca o atingere divina,ca un ultim sarut primit din partea iernii,ca un semn ca ma cunoaste si stie cat de mult apreciez si iubesc eu zapada.

Strada este pustie dar vad pe sosea niste urme de pasi,insa in aer nu se misca nimic.Putin surprins ma ridic si vad in fata mea un batran care respira greu si vroia parca sa-mi spuna ceva.Deschid usa si-l chem in casa.Barba lunga si alba acum era plina de promoroaca si ochii negrii imi dadeau acea caldura pe care nu ti-o poate da nimeni.

S-a asezat la masa si l-am servit cu un ceai.A gustat si mi-a multumit,dar nu a terminat cana de ceai si ma privea ciudat.Se uita parca prin mine si parca imi citea gandurile.

Pe fata rosie si imbatranita de trecerea anilor apare un zambet.Atunci ma intreaba:”Tu chiar tii la ea?”.Fara sa ma gandesc prea mult am raspuns sec “Da”.Se uita atent la ochii mei dupa care imi spune sa am rabdare caci ea e nesigura inca sin u stie ce sa faca.Doar daca o sa am rabdare atunci voi obtine tot ce vreau.

Fata mi s-a luminat si inima a inceput sa bata cu putere,pentru ca amandoi stiam acum despre cine era vorba.

S-a ridicat si a plecat.Asta a fost tot ce mi-a zis batranul cu chip angelic in seara asta.Zapada parca l-a inghitit si in urma lui se auzea doar un singur cuvant “rabdare”.

Gandind la rece toata situatia,poate ca asa si este si sincer m-am convins,pentru asta sunt dispus sa am rabdare.

E pentru tine I.

Inceputul revolutiei 16 decembrei 1989

Viata a fost dura cu ei.Au murit pentru patrie,de multe ori dintr-o prostie.Au facut tot ce au putut pentru a darama vechiul regim si sa se bucure ei si urmasii lor de Democratie.Ne doare tare atunci cand vorbim de cei dragi pierduti in luptele de strada din iarna lui 1989. Curajosii,cei care au avut taria in glas sa strige”vrem libertate!”au fost timisorenii.Orasul de pe Bega a fost purtat pana la Bucuresti si aici au avut loc adevaratele manifestari.Conducatorul de atunci,Nicolae Ceausescu,a tinut in ziua de 21 decembrei 1989 ultimul sau discurs la tribuna.Atunci cand toti il huleau si au cerut sa fie dat jos. Teama si frica pentru viata sa,conducatorul impreuna cu sotia sa au luat elicopetrul si au fugit din calea multimii furioase aflata intr-o efervescenta politica.La scurt timp,a fost arestat,iar pe data de 25 decembrie 1989,la Targoviste s-au auzit ultimele focuri de arma in acea revolutie.Sotii Ceausescu au fost impuscati,in urma unui proces care a durat cateva ore. Multimea era fericita si toti se imbratisau si se strangeau in brate.De acum puteau sa viseze la un trai decent,fara restricitii pentru ca aveam si noi DEMOCRATIE. Au trecut 20 de ani de cand Romania a fost libera.Si se vede o schimbare majora?Nu,asta e problema,odata scapati din lesa comunismului,romanii au rupt granitele si au iesit in strainatate unde s-au facut remarcati prin fapte demne de inchisoare:violuri,batai,crime,jafuri. In 20 de ani nu s-a schimbat nimic,totul a ramas la fel.Si ar fi fost la fel,daca nu s-ar fi varsat atat sange pe asfaltul rece si inghetat al capitalei. Dumnezeu sa-I ierte pe cei morti in iarna aceea neagra a Romaniei!

Prima ninsoare

Prima ninsoare.Superba,un dar divin trimis de Dumnezeu pentru noi cei de pe pamant,care nu stim sa apreciem efortul Lui de ne oferi o iara plina de zambete,lipsita de regrete.

Ma uit pe geam,ochii mi se albesc si tremur de fericire.Doamne zapada!De ce ma bucur atat cand vad apa aia inghetata pe asfalt?Pentru ca albul ei imaculat odata cu topirea ei ia si pacatele noastre.

Un fulg mic si stingher se aseaza la mine in palma.Ma uit la el si simt cum viata lui e pecetluita si ca din el va ramane doar apa.Unde e frumusetea lui cristalina?Unde a disparut albul?Mana mea calda ia adus disparitia si acum am ramas doar cu un fulg,o lacrima.Da…fulgii sunt doar lacrimile lui Dumnezeu care pe drum fac un dans formidabil care ne incanta privirile,dar atunci cand ajund la pamant viata lor e terminata.

Prin fulgii desi si mici vad un contur…e ea,femeia alba care ma atrage mai mereu sa merg la ea,iar dupa ce ajung la ea dispare si eu raman in drum singur nins si cu tristete in suflet.

Dar zapada ma bucura acum.Se aseaza peste amintirile mele si imi da o stare de fericire.Se apropie Craciunul,vacanta…din nou o sa fiu cu ei,cu prietenii mei cei mai buni.

Melancolia asta nu e ca cea de ieri.Sunt melancolic si visez cu ochi deschisi.Afara ninge ca pentru moartea acestui an.Mai sunt cateva saptamani si anul acesta isi ia adio de la noi:cu bune,cu rele.Necazurile si bucuriile stau acum inghetate sub un strat gros de nea.

O alta zi de scoala,probabil cea mai reusita din iarna asta.Zapada ma asteapta sa-I fac onorul si sa ma intind pe ea si sa-I simt racoarea…

Amintirile

Amintirea este imaginea proiectata in apa.Chipul tau vazut in apa este o amintire.Unduirile gingase sau ametitoare tulbura claritatea ei,dar ea persista. Hrana sufleteasca pentru oricine:copil,batran,adolescent sau matur este amintirea.Incerc sa-mi imaginez cum ar fi daca as putea construi o piramida din amintiri,in varful caruia sa scriu PREZENT,la baza TRECUT,dar VIITORUL unde sa-l pun? Cu cat piramida este mai inalta cu atat viitorul va fi mai aproape.Se spune ca nu e bine sa traiesti in trecut,dar eu consider ca e bine sa te hranesti cu trecutul pentru a putea trai in prezent si pentru a avea forta interioara pasului spre viitor.Viitorul isi are originile in trecut,prezinta ceva nou,ceva ce te poate face sa fugi si sa te sperii,atunci ca unic refugiu gasesti trecutul.Acolo totul iti este cunoscut,mergi prin ceata,dar cunosti drumul perfect. De multe ori trecutul doare si iti lasa in inima o rana care sangereaza mult sau care nu se va inchide niciodata.Nu trebuie sa inchidem trecutul definitive.Il tinem intr-un colt,dupa o icoana sau poate mai bine in sertar,iar de fiecare data cand te simti singur pansamentul sufletesc il gasesti acolo. Daca as putea face o pelicula a vietii mele pe care sa o proiectez de fiecare data in camera mea si sa-mi notez lucruri pe care nu le mai stiam. Sa iti uiti trecutul e un lucru cumplit.Mai devreme sau mai tarziu o sa realizezi ca iti lipseste ceva-acela e trecutul! Fara amntiri ai fi ca un pui de pasare ramas fara cuib,sau ca un copil parasit de parinti.Trecutul face parte din tine,renegandu-l nu faci altceva decat sa-L renegi pe Dumnezeu.Sa uiti ca El te-a creat din dragoste si ca tu ii datorezi o multime de lucruri. Ar fi groaznic sa-mi uit prietenii,cei care adesea ma fac sa rad si imi sunt aproape mereu.Cum aerul e important pentru viata asa sunt importante amintirile pentru suflet. Ratiunea nu le accepta,le considera inutile pentru o viata cerebrala,dar omul nu are doar ratiune,are si suflet.Daca nu ar avea suflet ar fi un robot lipsit de sentimente,de lacrimi,de prejudecati.

Timpul

Iremediabil si aspru,cel care trece peste noi ca un calau,ca un barbar-este timpul.Secundele lui parca sunt varfuri de sulite care te panicheaza in situatiile limita,orele sunt reci si dure atunci cand astepti de mult ivirea zorilor si in sufletul tau.Limbile ceasului sunt ascutite ca niste lanci gata sa-ti sfasie in bucati viata. Timpul este amicul sau dusmanul nostru?Pentru mine este mai mult dusman,greu este sa te intovarasesti cu timpul.El pur si simplu nu are rabdare pentru nimeni si nimic.Sfarama sentimente,rupe legaminte sin e imbatraneste. Parul devine carunt si incet-incet alb.Culoarea alba a parului reprezinta o amprenta lasata de necrutatorul timp. Toata viata ai incercat sa te bucuri,timpul a trecut ca fulgerul,iti faci un viitor si muncesti pana la epuizare.Timpul te joaca in picioare si iti aduce alaturi o sotie impovarata de griji si un copil plin de nevoi. Criza in care te afunda timpul te aduce la disperare-urlii,injuri si iti lovesti cu bestialitate copilul si sotia,L care mergi si bei intr-un bar pana cand nu mai esti in stare sa distingi culorile. Anii trec…iar tu aplici acelasi regim,aceleasi batai,vorbe grele si betiile care tin pana dimineata. Consoarta si copilul plang,sufera,iar cel mic se maturizeaza brusc “multumita”unui tata betiv si agresiv. Timpul trece,sotia moare,iar copilul nu mai vrea sa auda de tine niciodata.Ca o luminare,vestea mortii te face sa te lasi de bautura,revii la normal…PREA TARZIU!Timpul iti zambeste prin cadranul murdar de sticla,parca iti spune:”Am castigat!”. Plangi in pumni sip e mormantul ei,pentru ca realizezi ca nu o sa o mai vezi.Te doare carnea,iar oasele parca se sfarama,ai vrea sa iei pe cineva in brate si sa spui:”Iarta-ma!”…dar nu e nimeni. Fiul taut e reneaga.Ai ramas singur in casa unde mananci o bucata de paine uscata.Ridurile evidente de pe fata ta,marcheaza trecerea neinduratorului si lasa in urma durere,plans si o familie destramata. Acesta e TIMPUL,cu el ducem o lupta permanenta,dar tot el castiga,pantru ca ne lasam invinsi atunci cand murim…

Multumesc Maestre!

Cand am inceput sa scriu,totul mi se parea greu.Dar ceva divin m-a impins sa imi arunc ideile pe foaie.In orice moment,fiecare stare prin care treceam o notam repede pe o jumatate de coala alba.

Totul a inceput cand in biblioteca personala am descoperit un scriitor contemporan,Octavian Paler.Pe atunci nu steam cine este,doar auzisem vag de el pentru ca aparea la televizor.

Cartile lui:”Caminante”,”Aventuri solitare”,”Apararea lui Gallilei”,”Un om norocos”si multe altele mi-au atras atentia.Nici acum nu am ispravit de citit pe toate.Ceea ce mi-a placut la el a fost originalitatea.Felul in care scria ma facea sa cred ca el discuta cu mine fata in fata.Modestia unui om sarac de la tara,care cu timpul a ajuns profesor universitar m-a marcat cel mai mult.

De cand l-am descoperit,l-am indragit si am inceput sa-mi astern gandurile,ideile,sentimentele pe hartie,pentru mine in primul rand si pentru cei apropiati.

Visul meu de mic a fost acela de a-l cunoaste personal la o lansare de carte,dar din pacate a plecat dintre noi mult mai devreme si visul mi-a fost spulberat.Nu am avut timp sa-l cunosc.Vestea trista a picat peste mine ca un trasnet care pentru cateva ore mi-a dat un tremur interior.

Un an mai tarziu am mers la cimitirul in care a fost inmormantat.Am plans si am varsat cateva lacrimi peste mormantul celui pe care il consider mentorul meu.

Datorita tie,Octavian Paler am ajuns sa scriu si am ajuns sa pot sa fac sa vibreze in mine acea coarda sensibila.Multumesc MAESTRE!Pentru mine vei ramane mereu viu...

Daca ai ghici?

Daca ai ghici?Cat de mult pot sa tin la tine,cate as face doar sa te am mai aproape.Stiu imi trebuie rabdare si cel mai mult conteaza sa cred in tine,sa cred cu adevarat ca tu esti cea care imi poate aduce fericirea pe care am pierdut-o,singura care ma poate scoate din ceata amintirilor provocate de trecerea timpului.Timpul cu pasii grei si murdari de ganduri negre au lasat amprente asupra mea.

Tu esti cea care imi poate intinde mana si ma ajuta sa ma ridic din mocirla trecutului.Ma poti face sa nu ma mai gandesc atat de mult la trecut,sa traiesc prezentul si sa imi fac planuri de viitor.

Ai aparut atunci cand poate aveam cea mai mare nevoie,atunci cand ma simteam mai singur ca intotdeauna,chiar daca ii aveam langa mine pe cei mai buni prieteni.Ai vorbit cu mine,am ras,am discutat despre orice,am ajuns sa te cunosc si vreau sa fiu alaturi de tine de acum inainte.Am intrat in viata ta mult prea repede,mult prea furtunos si ti-am deranjat echilibrul de pana acum.Dar o sa incerc sa am si de acum inainte rabdare cu tine..pentru ca meriti.Tu esti cea care mi-ai redat intr-un fel dorinta de a merge mai departe.

Poate ti-ai dat seama cat tin la tine,si increderea mea in tine este foarte mare.

Cand o sa citesti asta,poate o sa ti se para absurda,dar asta e adevarul.

Asta e pentru tine I.

Viata ca o tabla de sah

Viata nu e decat o tabla de sah,unde tu esti cu piesele albe de cele mai multe ori si adversarul tau joaca cu negrele.Dar cine este acest adversar?Este destinul… El joaca mult mai bine decat tine si risti sa pierzi partida,face rocada mica intotdeauna si nu risca sa ii ataci regina prea usor.Remiza ar fi singura ta scapare.Caci destinul te face de multe ori sa muti inapoi,dar pionii,cei mai neajutorati merg doar inaite,iar eu ma pot considera nebunul de pe tabla.Merg doar pe diagonala,am tinta fixa si daca nu sunt bine aparat dispar. Incordarea cu care privesti patratele albe si negre,emotia si totodata hipnotizarea provocata de cele doua culori te fac sa muti gresit.Iti pare rau,la fel ca in viata cand gresesti si nu mai poti sa faci nimic,scuzele pe care ti le ceri sunt inutile,sunt fara continut,la fel ca-n sah “piesa atinsa,piesa mutate”.Toti vezi ca te ataca din diferite parti,iar tu nu poti sa faci mai nimic,decat sa ii ataci la randul tau.Te doare cumplit cum vezi ca sfarsitul regelui tau se apropie si este aproape gata sa iasa de pe tabla de lemn. Destinul se apropie si ii simti cumplitul vuiet,iti ia si ultima piesa,ultimul sprijin…e MAT!SAH MAT!...totul e pierdut.Altadata poate vei avea taria sa invingi sau macar sa egalezi destinul. DEGEABA VREI SA AI REGE,DACA TIE ITI PICA DOAR VALETI!

Neintelesul

Atunci cand lumea te intelege prea putin sau nu te intelege deloc,este foarte trist.Te simti parca tradat de talentul si de cuvintele pe care le-ai scrijelit pe foaia de hartie ingalbenita de sub lampa cu gaz.
Doamne,Tu stii mai bine decat oricine,ca am tinut asta in taina,pentru ca nu mi s-a parut sa am o asemenea vocatie,nu am crezut ca vorbele si gandurile mele sunt cele mai potrivite sa le vada lumea.
Ma jenam si ma jenez sa imi expun in public si fata de lume ceea ce simt,ceea ce gandesc si tot ce imi trece prin cap.
Dar ploaia,ploaia…suna atat de frumos,de linistitor,incat nu ma pot aptine sa spun ca iubesc ploaia!Cu darul ei de a ne uda pe toti,poate ca azi mi-a picurat un pic din harul pe care altii in au si am putut sa scriu multe chestii.Ma simt aiurea,pentru ca stiu ca eu am scris,melancolia care m-a cuprins in ziua asta a fost mai mult decat altadata,mai mult decat in alte seri de toamna tarzie,cand in camera mea scriam cateva randuri legate de munca de cu toate zilele.
Poate ca nu se va intampla niciodata sa fac asta,poate ca sunt prea mic sa visez atat de sus,atat de nerealist.Poate daca ploaia ar putea sa imi aduca in fata pe Dumnezeu si sa pot sa vorbesc cu El deschis si sa plang pe umarul Lui si sa-I spun “iarta-ma”pentru ca m-am indepartat de El.
Datorita Lui am ajuns sa scriu,chiar daca nu abordez tema lui Dumnezeu in scrierile mele.Si stii de ce?Pentru ca imi este teama,imi este frica sa nu se supere pe mine si sa imi ia stropul de har cu care am ajuns sa scriu pana aici.
Pe langa El mai sunt si prietenii mei,cei vesnic alaturi de mine.Cei cu care impart si bune si rele,radem si plangem.
Toate astea i le dedic ploii.Apa cereasca ce ne face mai curati.Odata ce ai stat in ploaie si pleci acasa ud,drumul o sa ti se para fara pericole,fara gropi,fara probleme.Ploaia,le spala pe toate si incearca sa te faca sa revii la realitate,sa vezi cat de frumoasa este viata atunci cand soarele se pregateste sa iasa din norii negrii si grei.Razele lui usuca stropii de ploaia sit e incalzeste la fel ca o imbratisare maternal.
Si acum as face un exercitiu de imaginatie.As incerca sa imi imaginez cum ar fi lumea fara ploaie(uscata,rece,fierbinte si murdara),cum ar fi fara prieteni?(ar fi Iadul,nu ai avea cui sa-i spui problemele si cred ca as innebuni de singuratate,sau poate nu-poate m-as inchide in mine si as ajunge la stadiul de stapan si de sclav in acelasi timp)cum ar fi fara parinti?(groaznic,cei care ti-au dat nastere sa te paraseasca ar fi cel mai crud lucru al copilariei,cei care te indruma si te ajuta sa ajungi pe calea cea buna sa nu fie langa tine,foarte dureros),sau uite ultima intrebare…cum ar fi fara Dumnezeu?(de ce ma gandesc la asta?de ce tocmai eu?oare nu ma sperie ideea?ba da,dar haosul necontrolat care ar exista in absenta divinitatii ar duce la moartea mea,la o moarte de care nimeni sa nu aiba habar si sa nu-si aminteasca nimeni de mine).
Un mormant cu cateva flori si cu o cruce la cap,pe care e scrijelit numele meu.Atat!Iarba incolteste pe langa mine si ma face treptat-treptat sa dispar…de ce?pentru ca ploaia contribuie si la disparitia mea.Eu,fideul ei,ea ma tradeaza si ma face sa dispar,sa putrezesc…ea ploaia!

Ploaia...

Uite ce ploua!Doamne singurul lucru pe care as vrea sa-l fac acum este sa ies si sa simt cum picurii reci si mici imi ating pielea.

Racoarea lor ma face sa ma trezesc si totodata ma cufunda in starea aia in care incerci sa privesti lumea de sus,ca si cum nu ai face parte din ea.Linistea,racoarea ei si durerea cu care cerul incearca sa aduc pe pamant acele picaturi,imi produc melancolie.

Cred ca este cea mai frumoasa ploaie prin care am trecut.E iarna deja si frunzele au putrezit pe asfaltul rece si dur care ne calauzeste pasii.

Crengile fara frunze par ca niste schelete care parca asteapta sa vina natura…dar mai e mult pana atunci.Si noi o sa imbatranim si nu o sa ni se mai para atat de frumos.As vrea sa opresc timpul in loc si sa stau sa putrezesc in ploaia asta.E ca o mana divina intinsa spre mine.Asa cum simti nevoia sa mananci si sa dormi asa simt eu nevoia sa gust din placerile pe care ni le ofera natura,Ploaia e unu din acele dorinte si placeri cu care reusesc sa ma inteleg.

Chiar daca sunt trist,sau bucuros,chiar daca plang sau daca rad,ploaia ma priveste cu aceeasi ochi si ma intelege,si ea plange mereu.Si eu voi ramane vesnic fidel si dedicate ploii…ea e cea care ma face sa-mi revin de cate ori am nevoie.

Ziua asta...picurii de pe geamuri si de pe haine…ma face sa mi-o imaginez ca un copil care plange,plansul lui nevinovat aduce pe pamant atata bucurie incat nu ma pot aptine sa stau in casa.

O zi minunata d iara…pana cand va aparea zapada,ar fi una ca asta.Sa ies cu prietenii mei si sa alergam prin ploaie sis a calcam in balti,sa ne stropim si pe urma sa mergem la caldura sobei din casa bunicilor si sa mancam turta dulce.Doamne asta ar fi un vis cu adevarat frumos.

De ce plange cerul?Plange oare pentru noi,plange din cauza noastra?

Da,si eu am o contribuie la supararea lui.Relele pe care adesea le facem ii aduc cerului suferinta.Suferinta lui ma face pe mine mai viu decat sunt.Ma face sa respire aerul proaspat si sa ma gandesc departe.Departe la tine…acolo unde stiu ca ma astepti…tu,la fel ca ploaia.