Primavara asta

Primavara bate la usa sufeltului nostru.Se pare ca acum pot trage si eu o linie pentru ca am iesit din iarna asta mohorata si anormala in care imi simteam mainile mereu inghetate si fata imi era rosie de la vantul napraznic de afara. Si cum ziceam,sa trag acum linie si sa vad rezultatele.Iarna asta a fost foarte ciudata.A inceput splendid si odata cu prima zapada au aparut grijile si problemele mele interioare cu care m-am luptat vreo doua luni si ceva si de care cred ca in sfarsit am scapat. Am invatat multe.Viata mi-a dat si mie cateva lectii pe care le am notate pe foile sufletului meu cu o cerneala vesnic vie facuta din sangele care de 16 ani,aproape 17 imi curge prin vene.Am invatat sa pretuiesc mai mult ce am,sa nu regret pentru ce mi-a fost luat,pentru ca daca mi-a fost luat ceva inseamna ca nu era bun pentru mine sau poate ca nu meritam acel ceva. Am invatat ca atunci cand in fata mea se tranteste brusc o usa de metal cu un scartait care iti rupe inima in doua,in spatele meu sigur stau deschise altele doua.Numai eu trebuie sa fac efortul si sa ma uit in urma,sa le vad si sa intru pe care vreau. Am invatat ca trebuie sa aleg pentru mine,trebuie sa aleg cu sufletul.Sufletul alege intotdeauna corect,pe cand ratiunea are si momente in care te lasa atunci cand iti este lumea mai draga. Stiu acum ca niciodata nu sunt singur.Mereu exista cineva care sa imi tina companie,chiar daca este chiar constiinta mea.Si ca veni vorba de constiinta.Cred ca am facut pace acum cu ea.Razboiul cu constiinta mea s-a incheiat odata cu aparitia din zapada a primului ghiocel care ne bucura viata si ne aminteste ca primavara a sosit. Tot ce a fost scris pe tabla constiintei mele a fost sters.Nu mai regret nimic si ma simt nou,apt pentru o noua etapa a vietii mele. Am invatat sa-mi pretuiesc prietenii si sa nu renunt la ei niciodata.Ei sunt cei ce intretin flacara din mine. Am invatat sa iubesc,dupa atata timp in care am alergat prin ceata groasa a deznadejdii si a fricii. Totul incepe acum.Trecutul l-am incuita si nu mai vreau s ail simt in preajma prea curand.Primavara asta nu e ca celelalte.Pentru ca primavara asta incepe cu tine.

Copilarie fericita

Aminteste-ti cum era atunci cand erai copil.Lumea aia divina care acum se ascunde dupa o perdea de fum care nu se va mai ridica nimic.Doar cu sufletl poti trece de bariera asta zidita din anii care au trecut peste copilaria noastra. Ce vremuri,ce amintiri…Nu o sa uit niciodata cum ieseam cu totii afara la joaca.Ne luam o minge care o dadeam peste gard si saream dupa ea cat mai repede sa nu ne prinda batrana din curtea de alaturi,cand ne jucam in praf sin e murdaream pe haine,transpirati si obositi intram in casa sa bem o cana cu apa rece.Ne spalam pe maini iute si ieseam iar sa nu pierdem nimic important. Stateam serile de vara pana se intuneca si ne jucam pititea si ne juleam genunchii,ne curgea sange si plangeam dupa care iar alergam printre masini in cautarea unei ascunzatori mai buna. Ceream cate 1leu sa ne cumparam cate o ciocolata Rom sau cate o guma Huba-Buba pentru copii.Faceam colectie de abtipilduri de la cornuri.Dublurile le schimbam intre noi sin e bucuram cand terminam primii. Ne parea rau atunci cand afara ploua si stateam pe scara blocului si jucam carti sau baba oarba pana ne chemau parintii la masa sau in casa cand faceam cate o pozna. Cate geamuri sparte au fost din cauza noastra si cate hartii au fost arse tot de noi,nici nu mai stiu.Tot ce stiu era ca stateam cu inima la gura pana geamul era inlocuit ca sa nu mai fim suspecti. Ne furam unii de la altii Bonibon cand nu eram atenti si faceam cate zece bombonele de acceasi culoare. Cate amintiri zac acum in sufletul meu si de fiecare data cand trec pe acolo mereu parca ma vad cum alergam disperat sa iau sticla cu apa si sa ne udam la paparuda sau cum alergam dupa minge sa nu iasa in strada. Imi e dor,foarte dor de perioada aia in care nu stiam ce e ranchiuna,ura si nici durerea(decat cea fizica atunci cand ma loveam)si totul mi se parea foarte frumos si toti eram ca fratii.Nu exista rivalitate cum este acum.Ne-am separate treptat si ajungem uneori nici sa nu ne mai salutam pe strada,noi prietenii de altadata…

Compensatia vietii

Ploua,ninge sau burniteaza.Nu imi mai pasa.Totul e pierdut,dar si castigat.Oricat ai pierde in viata asta niciodata nu vei ramane fara nimic.Totul are o compensatie:raul e compensate cu rau,iar binele cu si mai mult bine. Am stat mult si m-am gandit la faptul ca atunci cand pierzi ceva sau un foarte bun prieten,care deja ajunsese sa faca parte din fiinta ta nimeni poate nu-l va mai putea inlocui.Daca a fost vina ta-atunci e cazul sa-ti ceri iertare,daca e prea tarziu poti doar sa regreti,daca a fost vina celuilalt nu ramane decat sa il lasi sa isi vada greseala si sa stea in tacerea sufletului sau care nu ii poate aduce decat neliniste-pentru ca te-a invinovatit fara vreun rost. Locul acela din inima ta nu se va mai umple niciodata sau va fi nevoie de zeci,sute de persoane sa umple golul lasat de disparitia brusca.E ca o groapa pe care o sapam in nisip,vara la mare.Eram mandru de ce am realizat si noaptea puneam capul pe perna cu gandul ca a doua zi de dimineata voi sapa mai departe pe plaja pana in miezul pamantului.Dar dimineata ce gaseam?Totul era acoperit,groapa sapata cu o zi in urma nu mai exista si eram atat de dezamagit,plangeam cu lacrimi amare si nu puteam sa inteleg de ce groapa aceea nu mai era,cine a acoperit-o? Timpul,vantul, cel care acopera toate ranile si le vindeca treptat.Orice rana din suflet mai devreme sau mai tarziu isi va gasi leacul,pentru ca timpul este alinarea noastra.Chiar daca ne grabeste si ne indreapta cu pasi uriasi spre abis,tot el este cel care ramane alaturi de noi in momentele grele si in cele de nesiguranta. Astazi e foarte greu sa spui ca ai siguranta in persoanele din jurul tau.Nu stii cine e bine intentionat sau cine nu.Cine e gata sa te tradeze sau cine iti este fidel pana la capat.Dintr-o mie de tovarasi poti castiga increderea tuturor,dar increderea ta o poate castiga doar unul. E destul de adevarata.Tovarasii…la inceput am fost multi.Vantul a inceput sa bata cu putere,pietrele au fost ridicate,praful aruncat in ochi,infernul parca urma sa se dezlantuie,iar dupa acest colb interminabil am iesit,insa mult mai putin.S-au piedut pe drum,au renuntat de teama sau din prea mult orgoliu.Nebunie nu se numeste ce au facut ei,nebunie s-ar numi daca eu as incerca sa ma intorc dupa ei si sa-i scot din praf. Usor-usor viscolul s-a potolit,praful s-a asezat in strat gros inchegand tot sangele risipit din prea multa amagire si durere.

Obiceiuri de demult

Atmosfera de altadata parca o simt si acum.Simt cu parca praful de pe strazile neasfaltate imi intra prin piele si ma predispun la visare.Zapada alba si imaculata plange…se scurge in canalele jegoase de la coltul strazii. Brutarul si-a inchis pravalia si se pregateste sa plece acasa.Doamna de la cotl,care vindea pana acum turta dulce si in jurul careia roiau copii,acum e singura si plange.E trista sau nu stiu ce are,dar sincer sa fiu nu-mi pasa.Nu mi-a placut turta dulce de la ea,era mereu rece si amara si ma feream sa trec pe langa ea pentru ca avea o privire cruda sir ea,iar in mintea mea de atunci credeam ca vrea sa-mi faca vreun rau. Dar tu,tu ai ramas la fel.Te trezesti mereu la aceeasi ora-sapte fara douazeci,te speli pe fata si mergi in bucatarie unde asculti aceleasi melodii matinale de 20 de ani.”Canadiana”,”Dealul cu dor”,”Frunza”,”Toti suntem putin luati”si multe altele.Cand deschizi radioul zambetul ti se iveste pe buze. Fierbi apa in ibricul negru de la fum,arunci in el 3 lingurite de cafea si spui intr-o doara “am facut-o si p’asta”.Cafeaua da in foc ca intotdeauna.Iti aprinzi un Kent lung si sprijini tigara de cana verde de protelan. Lasi sa iasa mireasma de cafe ape geamul din dormitory si cu ocazia asta tragi si tu cu ochiul la jocul matinal cu mingea din fata blocului al copiilor vecinilor.Razi si incepi sa-ti amintesti de copilaria ta,de saracia in care ai trait si de durerea sufleteasca cu care ai crescut-fara mama.Deci mama nu a fost langa tine atunci cand aveai nevoie mai mare de ea.Se pare ca tu ai dus intr-un fel “traditia”mai departe.Ai avut o nevasta care nu a stiut sa te aprecieze si care a murit de beata ce era.Ai suferit destul Tituse,asta e parerea mea. Esti batran si numai amintirile iti mai aduc rar cate un zambet pe fata zbarcita si cutata de trecerea vremurilor.Iti e dor de perioada aia fericita,de apogeul tau. Acum nu mai iesi nici din casa.Rar cobori in fata blocului sa joci o tabla cu batranii din bloc,pana cand unul triseaza sit e superi,sau pana cand pierzi sit e plictisesti de glumele absurde care ies printre niste buze zbarcite de vreme. Intrii inapoi in garsoniera ta cu ochelarii aburiti si incerci sa cauti intrerupatorul,aluneci pe gresia foarte rece si iti doresti sa mori.Viata ti-a intors spatele,iar moartea se pregateste sa te ia sub aripa ei…

Daca imi esti prieten

Doamne daca imi esti prieten,asa cum toti stiu sa vorbeasca si sa se laude ca Te-au vazau,da-mi gandurile bune,anuleaza tot ce e rau si malefic. Doamne daca imi esti prieten nu lasa rautatea si durerea sa primeze,sa conduca lumea si sa ne aduca pieirea. Doamne daca imi esti prieten,da-mi un vis din care sa inteleg tot ce e de inteles,sa stiu ce am de facut pe viitor,de ce sa ma feresc. Doamne daca imi esti prieten iarta-mi in continuare greselile si fa-ma sa nu le mai repet. Doamne daca imi esti prieten fa-ma sa apreciez tot ce am in jur fara sa fac diferente,asocieri sau alte lucruri care ar putea sa ii doara pe altii. Doamne daca imi esti mie prieten,pacatosului de rand,ajuta-I pe cei neajutorati si fara siguranta zilei de maine. Doamne daca m-ai ajuntat pe mine si nu am stiut cum sa-ti multumesc inseamna ca eram nebun,aiurit sau atunci nu am crezut in tine,dar acum iti multumesc pentru tot.Pentru ce a fost,pentru ce este,ce am si ceea ce imi vei oferi. Doamne daca imi esti prieten arata-mi doar calea dreapta,iar la rascruce nu ma lasa sa decide singur,pentru ca pot alege prost,fara sa judec. Doamne,atunci cand am fost nervos si nu am stiut sa iert cand pe ochii lor curgeau lacrimi amare sa stii ca atunci eram orbit de invidie,de ranchiuna,ce ceva care cu adevarat mi-a innegrit sufletul. Doamne daca imi esti prieten,nu vreau sa mi te arati,pentru ca atunci as descoperi cu adevarat totul si nu as mai avea pentru ce sa lupt.Asa stiu ca la capatul drumului esti Tu,cel care m-ai asteptat si inca ma astepti pe marginea drumului ca sa te insotesc intr-o lume mai buna,lipsita de rele si belele. Tin sa-Ti multumesc pentru tot ce am in jur:pentru prieteni,colegi,pentru ceea ce am ajuns si ceea ce vreau sa devin,pentru ca m-am nascut cand a trebuit,acolo unde a trebuit.Pentru asta nu Ti-am multumui prea des,dar am acum ocazia sa o fac. Daca imi esti prieten Doamne,primeste aceasta hartie si citeste-o pana atunci cand ne voi intalni.Pana atunci mai este timp…timp care trece din ce in ce mai repede si pentru mine si pentru Tine.

Vine o zi...

Stau si ma gandesc ca odata si odata va veni o zi in care toti vom plati pentru tot ce am facut pana atunci.Vom plati de la prima respiratie,prima gura de aer trasa in piept pana in clipa incheierii socotelilor.

Cat rau am facut sau cat bine.Cat am urat si cat am iubit,nu am cum sa stiu,sau poate stiu dar imi e efectiv frica sa ma gandesc cate lacrimi s-au varsat din cauza incompetentei mele si a rautatii pe care am vrut sa o pun in evidenta ca sa arat…Ca sa arat ce?Nu am aratat decat o latura rea,o latura de care cei din jur s-au ferit si chiar si eu m-am ferit.

Cand eram nervos daca mergeam printre oamnei si ei se uitau la mine ciudat ma simteam puternic,dar dupa ce ma linisteam simteam in mine cea mai mare rusine fata de toti oamenii.Chiar daca oamenii aceia nu ma cunosteau si nu stiau ce am eu in cap si in suflet.

Cate lacrimi au aparut pe obraji inofensivi,cate strigate de disperare au iesit din gura unora care nu mi-au gresit cu nimic.Si toate astea le-am facut constient,stiam de atunci,de mult ca totul are o plata,dar tot faceam ce vroiam.

Nu tineam cont de absolut nimic si nu renuntam la nimic.Acum e altfel,poate varsta,nu stiu,dar sigur am invatat ca daca vreau sa obtin ceva,trebuie obligatoriu sa renunt la ceva,sau la mai multe lucruri.

Am mai invatat ca atunci cand o usa ti se inchide in mod sigur ti se vor deschide cel putin doua.E legea compensatiei,o lege a firii pentru ca toti sa fim multumiti.

Stiu mai bine ca oricine acum,ca problemele nu apar si nu dispar,ele doar de transforma.Sunt clipe in care te consideri liber,crezi ca poti sa zbori si sa privesti totul cu detasare si deodata te cuprinde acea teama de care poti scapa doar daca te intorci iar pe pamant.

Sunt zile intregi in care simti cum esti strans de probleme si de nevoi.Nimeni si nimic nu te scoate din starea asta.Esti lasat in pace,pentru ca singur o sa te ridici,o sa te stergi de praf si o sa mergi la fel de frumos ca si pana acum.

Vei merge prin viata cu capul sus,doar daca vei sti intotdeauna unde ai gresit si unde ai procedat corect.Viata nu e grea,e foarte usoara,numai ca noua oamenilor ne place sa o facem grea,complicate,plina de probleme.Toate astea ne distrug si aduc ca un magnet acea zi in care totul se contabilizeaza.Nu stiu si nu zic ca acea zi va fi Apocalipsa.Nu!Poate sa fie un nou inceput,lumea sa vada cat de rau a ajuns si sa vrea sa se indrepte.

Ramane de vazut…

La ce bun?

La ce bun sa te zbati in lumea asta pentru ceva care stii si esti aproape sigur ca nu se va realiza.De ce sa te chinui sa iesi din nametile vesnice ale grijilor?Stii bine ca nu te poti ascunde niciodata de viscolul uitarii. Stau in tren.Un tren care merge catre neant,catre un loc pe care eu nu-l cunoasc dar nici nu ma intereseaza. Rotile lui masive si reci merg pe aceleasi sine zi de zi,an de an si cara in el sute de oameni.Nu-i pasa de nimic. De ce sa te straduiesti sa obtii ceva care pentru tine este interzis.Am obosit…si totul a ramas pe loc.Timpul,inamicul numarul unu pentru mine acum imi aduce alinarea.Am inceput sa uit si sa las timpul sa-mi vindece ranile.Rani provocate de cei dragi la care am tinut.A fost greu si m-a durut cumplit,dar acum realizez ca incepe sa nu-mi mai pese de treaba asta. Eu eram atat de disperat atunci cand mi-a spus ca nu mai are incredere in mine si imi faceam procese de constiinta cu toate ca vina mea era una foarte mica.Ma luptam cu amintirile si cu gandul ca am calcat foarte stramb,insa acum incep sa pun cap la cap toate vorbele,toate sfaturile care atunci,in agonia mea nu le-am ascultat.Daca cu adevarat tinea la mine ma ierta din prima si totul revenea ca la inceput.Insa poate orgoliul sau poate dispretul a facut ca totul sa se destrame si sa se piarda in vant. Zapada asta alba pe care am vazut-o la Sinaia m-a facut sa vad cu alti ochi relatiile dintre oamnei.De acasa am vazut cine si cui ii pasa cu adevarat de mine. Privesc cerul plin de nori negrii aducatori de dansatori albi care ne incanta si ma gandesc cat de frumoasa e viata si cate ne ascund oamneii.Cate fete pot avea unii si cat de simplii pot fi altii.Ma sperie simplitatea unora si ma sictireste ironia altora pe care o au in sange.Nu ma mai doare treaba asta.Am ajuns sa cunosc cam toate categoriile de oameni si sa stiu sa ma pazesc singur si sa fac differenta intre o prietenie interesata si una sincera. E frig si deja nu mai pot sa stau pe balconul asta inghetat de unde privesc in nestire fulgii astia mari care danseaza pana la izbirea cu pamantul.Mi e foame si sete si nici tigari nu mai am.Am fumat totul si privesc scrumul pisat in picioare de mine si-l aseman cu amintirile de demult care s-au sfaramat,le-am adunat si le-am inchis intr-un cufar.L-am incuiat si cheia am aruncat-o in rau.Un cufar pe care nu o sa-l mai deschid niciodata. Eternitatea il va distruge pentru ca asta ii este soarta.