De orice te poti feri in lumea asta si poti premedita orice,dar singuratate nu o poti vedea dinainte cum vine peste tine,nu ii poti face fata,nu o poti ocoli si nici nu ai habar cand va trece.Si va trece…dar in urma ei ce va lasa?Va lasa un vant hain plin de bucatele mici din sufeltul devastat,lacrimi uscate pe asfaltul rece si necrutator si in rest o liniste funebra.
E singurul sentiment pe care omul ar vrea sa-l doboare odata pentru totdeauna si astfel sa poata iesi din inchisoarea sufeltului.E cumplit atunci cand gandurile pe care cu ceva vreme in urma ti le-ai facut,sa se prefaca acum in ganduri negre ce te asteapta zilnic sa iti termini treburile dupa care incep sa isi faca de cap umbland prin capul tau de colo-colo si lasandu-te fara aer.E groaznic cand ajungi sa cauti prin bezna o cale de scapare,dar tu esti aproape sigur de faptul ca acea scapare nu vrea sa o gasesti si nici sa reusesti sa iesi bine din starea aceea.
E ca o temnita umeda si rece in care stai de unul singur si putand doar sa te rogi si sa astepti ca ceva sa se intample pentru ca durerea sapa in sufeltul tau si ajungi sa te scurgi incet-incet ca nisipul dintr-o clepsidra pe care nimeni niciodata nu o va intoarce ca sa o poti lua de la capat.
Te-ai bucura de micile bucurii pe care ti le ofera ziua de azi,dar stai mereu cu spaima ca gandurile acelea negre te vor astepta la usa si atunci cand vei intra in casa,te vei face comod pe un fotoliu si ele vor incepe sa te tortureze pana a doua zi.Si noaptea adormi cu gandul ca ziua de maine va fi mult mai buna decat cea de azi si ca o minune sigur se va intampla si vei avea parte si tu de acel miracol.Toate se pare ca sunt doar niste sperante ce mai devreme sau mai tarziu vor muri,se vor stinge si vei fi din ce in ce mai stingher.
E greu sa traiesti asa ceva,dar atunci cand vezi din afara poti considera o nebunie sau o simpla stare(o criza de personalitate),dar cel ce traieste asta vede ziua de maine ca pe cea de azi si mereu team ail macina ca singuratatea se va adanci din ce in ce mai mult.
Singuratatea e cea mai crunta boala de care poate suferi sufletul omului.E boala ce are doar un singur leac-persoana potrivita care sa te ajute sa treci peste toate.In rest,totul e o monotonie trista in care te balacesti de ceva vreme.Sufletul iti e amar si pustiu si nu poti evada.
Probabil nu e un capat de drum,dar mai departe nu poti vedea.Poti doar sa speri si atat.Sper doar ca singuratatea sa fie luata de pe pamant si dusa departe de fata omului.
Realizez acum ca poate singuratatea este fie o pedeapsa,fie o rasplata a ceea ce ai facut,dar nu-ti mai amintesti.
