Zile de mai

Unde sunt noptile de mai?Unde au disparut cu totii?Totul e schimbat in ceva acru si prafuit-ca o mobile veche de care se pare ca am uitat.Chiar am uitat?Chiar am vrut asta?

Poate ca asa este scris undeva printre nori,dar totusi inclin sa cred ca destinul ti-l mai faci si cu mana ta,doar minunile sunt cele cu adevarat peste putinta omeneasca de inteles.
Sunt multe intrebari la care am tot cautat raspuns si inca il caut,dar obosesc…si atunci cand obosesc ma retrag intr-o camera micuta si plina de amintiri si incerc sa ma refac.De ce soarele arde atat de tare la inceputul lui mai?Sau de ce e mereu senin in noaptea de Inviere?Sunt chestii la care m-am gandit zile intregi si nu poti sa gasesti o explicatie rationala.(De fapt de ce m-as lega tocmai eu de ratiune?).Nu-ti foloseste la nimic ratiunea daca in adancul tau nu stii sa iubesti si sa speri.Probabil ca te intrebi:la ce sa sper?Sa speri ca ziua de maine va fi mult mai frumoasa decat cea de azi si ca optimismul din tine atinge cote greu de imaginat pentru altii.Ba mai mult,sa ai satisfactia profunda ca i-ai intors din drum pe cei mai aprigi pesimisti pe care ii cunosti.Sa ii faci pe cei lipiti de realitate sa vada si o alta frumusete a lucrurilor in afara de aceea pe care o vedem cu totii.
Ca o banca la umbra unui salcam inflorit e dragostea in starea cea mai pura dintre doi tineri si ca cerul plin de stele e puritatea dusa la extreme fara cuvinte.Cuvintele te fac mic si iti racesc sufletul,ti-l umplu cu venin si cu ura incat te transformi intr-o ruina.Nu odata am vorbit cu mine,doar cu mine.Am ramas singur si m-am judecat si m-am iertat,m-am lasat purtat de ispite si pe urma mi-am reprosat totul ca si cand cineva strain m-ar fi impins sa fac ceva.
Acum sunt sterp de cuvinte si ochii mi se rotesc in gol.Privesc fetele inmarmurite si ale oamenilor si le citesc pe buze durerea ce-i apasa.Sa schimb ceva?Ce as putea schimba?Nu are nici un rost,iubirea e singurul antidot ce imi poate reda glasul si pofta de viata.O mie de cuvinte nu fac cat un sarut.Si miile de incurajari superficiale nu fac cat o imbratisare plina de iubire.

Da,recunosc!Sunt condamnat la iubire.Si nu ma plang de asta.

E lucrul cel mai bun si mai curat pe care il am in mine.Nimic in lume nu ma bucura mai mult decat iubirea.

Trebuie sa invat sa iubesc ca sa fiu iubit,sa vad cum florile albe ma imbata cu parfumul lor si cum iarba verde cere sa ma tolanesc pe ea.Sa respir,sa vad,sa simt si sa iubesc.
Unde sunt Doamne zilele de mai?Le vreau cu mine,sa pot iubi deplin..

"O zi buna"

E dimineata,inca prea dimineata pentru o zi de vacanta.Pur si simplu imi era pofta de un covrig mare si bine rumenit asa ca m-am imbracat repede si am mers pana la covrigaria de la colt.Era soare si aerul mirosea a praf,dar totusi pentru pofta mea am indurat si am mers mai departe.

Am cerut covrigul si am platit,iar dupa ce am primit restul si am multumit(din instinct pentru ca eram adormit),am primit de pe partea cealalta a magazinului “o zi buna,va doresc!”.Ciudat!De mult timp nu am mai auzit asa ceva de la vreun vanzator si am ramas cateva clipe nemiscat.Vanzatoarea nu prea intelegea ce se intampla,ce anume m-a surprins,dar nici nu aveam rabdarea necesara sa ii explic ce imi trecuse prin minte.
Cam toti comerciantii sunt ridicoli sau sunt prea plictisiti sa arate putina amabilitate fata de clientii lor.De spun ca sunt ridicoli?Pentru ca unii au mania sa faca glume proaste sau sa lege o discutie cu tine pe baza pretului prea ridicat sau a calitatii proaste a produsului pe care urma sa-l cumperi.Si sunt plictisiti pentru ca asa s-au nascut,asa le este firea si nu realizeaza ca un simplu cuvant frumos i-ar putea aduce pe langa recunostinta morala si niste clienti in plus.
Eu inteleg ca este obositor si cate odata mai intalnesti cate unul ce te scoate din minti pentru ca efectiv el nu s-a hotarat ce sa cumpere,dar asta nu iti da nici un drept sa ii arati clientului indiferenta(sau mai rau sictir).
Poate vi se pare si voua ciudat de ce am ales sa fac un astfel de post,dar m-a surprins in mod placut doamna aceea.Si cateodata astepti si din partea altora cuvinte frumoase si lucruri simple care sa te faca sa vibrezi.Tot ce am observat la mine a fost faptul ca vibrez mult mai repede si mult mai bine la lucrurile mici si fara valoare(materiala),decat la enormitatile de zeci si zeci de lei(sau milioane).Valoarea materiala nu face altceva decat sa o distruga pe cea sentimentala.
Si ca veni iar vorba de sentimente,stiu ca v-am obisnuit cu un sentimentalism radical,dar cam din asta sunt facut.Oare sa fie bine sa fii tributar sentimentelor tale?Cateodata inima iti spune cam ce trebuie,dar uneori blestemata de ratiune isi face aparitia si te contrazice la sange.
E greu sa ma inteleg si singur,dar sa am pretentia de a intelege si altii tot ceea ce roieste in mine.Dar sa lasam toate astea acum.
Mai bine sa mananc covrigul…

Pot!?

Pot sa tip cu gura inchisa si durerea sa-mi iasa prin pori

Pot sa alerg printre ganduri si usor usor sa ma pierd in maretia lor
Pot sa cred intr-o minune si doar asa sa-mi vad pacatele
Pot sa imi dau seama ca perseverenta nu are nimic cu onoarea
Si ca inima iti e mai mult impietrita de demnitate decat de omenie

Pot sa vad in tine ceea ce eu sunt
Sau pot vedea reversul fara sa ajung sa te urasc
Pot sa ascult mii de voci
Dar niciodata nu vei sti daca am inteles-o pe vreuna

Pot sa alunec in amintiri si sa ma rup de realitate
Fara nici un regret.
Stiu ca atunci cand soarele apune gandul fuge departe
Dar el sigur nu se va intoarce atunci cand va rasari din nou.

Stiu ca fara omenie poti trai,la fel ca si fara ratiune
Dar fara suflet ai fi doar un paduche intr-o mare de prostie.
Pot sa accept orice si sa ascult pe oricine
Insa nu-mi cere sa fiu de acord cu toate.

Pot sa tac si sa-ti zambesc,cand de fapt vreau sa plang
Toate pentru a te scuti de a-ti fi mila de mine
Pot sa combin totul in lume,dar sunt absolut sigur
Ca nu va iesi nimic.

Pot sa accept nimicul ca pe o mare oportunitate
Dar in acelasi timp privindu-ma in oglinda realizez cat de naiv sunt


Pot orice,si pana la urma nimic.

Margele pe un fir de par

Mai bine fumam o tigara amara si sorbeam cu scarba dintr-o sticla de vin.Era mai indicat decat ceea ce fac acum.De fapt,ce fac?Stau ca de fiecare data si-mi pun mii si mii de intrebari despre viata mea si cum eu la randul meu influentez pe altii.(nu mereu imi doresc asta,uneori evit).

Toata dupa-amiaza asta am stat pe balcon si la lumina soarelui ce nu inceta sa ma loveasca mi-am facut singur un proces.Acuzatul eram evident eu,iar aparatorul tot eu.Cine ma acuza?Constiinta,sa zicem.Ea mereu a avut ceva impotriva firii mele!Ori m-a acuzat ca sunt prea libertine si ca pun accent prea mare pe ratiune,fie mi-a reprosat ca sunt aiurit si visez cu ochii deschisi.
Stiu prea bine ca ratiunea este cea mai indicata in situatiile de criza,dar la mine nu functioneaza asa.Ce rost ar avea ratiunea daca sufletul l-ai lasat aruncat intr-un colt al firii?Nu cred ca are vreo noima tot ce am crezut pana acum,asa ca procesul caruia i-am dat curs speram ca ma va linisti.
In sala acuzarii,pe o masa de sticla era un fir de par pe care judecatorul(adica tot eu)punea pentru fiecare greseala a mea cate o margea.Asa incat la final a iesit un colier spectaculos.De ce spectaculos?Pentru ca greselile erau multe si astfel margelele s-au inmultit.
M-a obosit teribil procesul asta!Mai bine nu-mi dadea prin gand sa-l incep.De fapt cand am facut asta,cand mi-a venit ideea tocmai citisem pentru a doua oara “Apararea lui Galilei” si m-am gandit sa-mi fac singur un proces asemanator.
Totul a pornit de la o discutie initial banala.Aceea despre ratiune si suflet.Se sustinea ca ratiunea va avea mereu de castigat si cu ea te poti descurca exceptional in viata.Bun.Am acceptat opinia,dar era momentul sa judec la rece si sa vad daca sunt intru totul de acord cu ideea spusa.Nu am fost si nici nu sunt!
Este foarte adevarat ca fara ratiune esti un imbecil,darn u trebuie sa o ridici la rangul cel mai inalt in scara valorilor tale.Ratiunea te scoate mereu din probleme si cu ea iti faci treaba cotidiana,dar atunci sufletul ce rost mai are?Ar trebui puse oarecum in echilibru,nu?
Ei bine,ratiunea se compenseaza foarte bine cu sufletul.Multi spun:”Dumnezeu mi-a dat ratiune!”.Perfect!Dar cum de crezi in Dumnezeu?Rational vorbind Dumnezeu nu exista-stiintific existenta Sa nu s-a demonstrat,dar totusi ai spus ca El ti-a dat ratiunea.Deci automat crezi in Dumnezeu!Asa ca sufletul joaca un rol foare important.
Procesul a durat cam patru ore,fara pause si eram pur si simplu epuizat.Margelele s-au inmultit si din el a iesit un colier de toata frumusetea.Un colier al pacatelor,ca un fruct interzis.
Oricum nu stiu cat de mult m-a ajutat procesul asta,dar macar mi-am clarificat ca fara suflet degeaba existi.

Trezeste-ma!

1.Frigul a pus iar stapanire pe mine

Si glasul mut ma loveste in tample
Adorm plangand si ma trezesc la fel
Trezeste-ma cand vine iar caldura!

2.Apun in fiecare seara la geam
Si imi soptesc in barba vorbe dulci
Mi le rostesc singur:
Trezeste-ma cand ne va fi bine!

3.Rad si plang ca un copil
Ma bucur pentru orice sentiment
Te iubesc asa cum iubesc ploaia
Trezeste-ma cand soare va fi din nou!

4.Te tin in brate si cu caldura mea
Iti ating chipul alb si palid
Te strang la piept si iti soptesc:
Trezeste-ma cu un sarut!

5.Acum e locul gol si trist
Probabil esti departe de orice gand
Departe de mine si de sufletul meu
Si-atunci te rog un singur lucru:



Trezeste-ma cand vei veni-napoi!

Dincolo de mine

Inainte sa scriu asta, m-am gandit daca e necesar sau nu.Nici pana acum nu mi-am dat seama,doar ca mai fac o incercare de a dezlantui asupra unei blestemate de hartii.

Era o seara tarzie de toamna cred.Lacul reflecta luna inmarmurita pe tapetul infinit al cerului.Eram singur pe marginea lui.Eu cu gandurile mele.

La o bataie lina a vantului in apa putin zdruncinata mi-am zarit chipul.Ce exprima el?Mie nu mi-a exprimat nimic-ca si cum ar fi un altul.

Imi e lehamite de miscarea asta continua din jurul meu,mi-e lehamite de faptul ca am putut sa visez atat de mult.Prea mult-as putea spune,dar nu regret nimic!Pana la urma am visat pentru mine.Am visat cu trupul si cu sufeltul meu fara sa afectez nici cea mai mica gaza.
Dincolo de mine e greu de spus ce exista.Cred ca este un alt “eu” mult mai superficial si mai sentimental decat cel de aici.E un embrion uitat de atatea cautari pe care le-am facut cu timpul.E inutil sa privesti viata din prisma sentimentelor,pentru ca ele sunt de multe ori doar un drog ce te ajuta sa treci mai usor peste o durere inchisa in tine.O lume a ratiunii e viitorul.Ea reuseste sa acapareze si minti si suflete fara sa-i pese de sufletul tau putrezit in piept.
Dar tot eu pot spune ca nu gresesti deloc daca pui suflet,daca tributar sentimentelor tale si le transformi in cea mai de pret comoara pe care o ai in viata.

Tot e complicat sa vorbesc despre mine pentru ca nu ma cunosc aproape deloc si as putea spune minciuni sau lucruri prea banale despre ceea ce sunt cu adevarat.Nu ma cunosc si nu am sa ma cunosc vreodata!E o lege a firii care la mine se aplica intocmai:sa nu ma pot cunaste niciodata.Poate exista oameni care ma cunosc,dar pentru mine voi ramane un mister.

De ce ma tot agit aici?Oricum nimanui in lumea asta nu ii pasa.Asa ca haide sa rupem cateva flori proaspete si sa le aruncam in raul ce curge prin fata casei.Nu ai vazut inca raul?E albastru si ingust,dar ma separa fara sa vreau de restul.Te-oi intreba acum,care “rest”?Tot ce exista-asta e raspunsul.Rupem florile si nu vor mai creste altele niciodata.Le iau si le pun in san,poate sentimentele mele se vor hrani cu ele,daca nu-le voi arunca si pe ele in rau.

Fugim sau ne indreptam?

De mult am citit undeva ca unii oameni se indreapta exact catre ceea ce vor si altii fug de tot ce au.
Si care e diferenta?
Si cel care se indreapta catre ceea ce vrea de fapt fuge,iubeste acel ceva mai mult decat ceea ce are in prezent si astfel fuge.Uita de timpul iubirilor,uita de amintirile impamantenite si scapate de orice robie si refuza sa zambeasca inca odata lucrurilor care nu de mult il faceau fericit. Dar bineinteles ca acuzatiile curg garla asupra celui care fuge de la inceput.
Care a hulit pamantul stramosesc pentru o noua lume mai buna,fara sa tina cont de ceea ce lasa in urma.E acuzat ca cel mai temut criminal din lume,dar el nici pe departe nu este asa. Daca as fi pus in situatia de a aprecia unul din cele doua cazuri l-as aprecia pe cel care a plecat de la inceput,a fugit fara sa spuna nimic.Intr-o noapte ploioasa s-a decis sa o ia de la capat indiferent de ceea ce va intalni.Demnitatea lui nu a murit,nici macar nu a fost patata cu ceva!A mers pur si simplu pe firul ratiunii si dupa cum bine stim mereu ratiunea a mers mana in mana cu constiinta si cu demnitatea,asa ca demnitatea lui un a avut de suferit deloc.
Pe cand cel care a vrut sa se amageasca cu o alta “realitate” departe de realitatea asta a celor multi nu a facut decat sa ne arate tuturor cat de meschin este si cat de mult poate decade ca om.E insipid,e fad,e de-a dreptul penibil sa-l intalnesti si sa-l intrebi de ce a facut asta?El ti-ar raspunde cu o voce stinsa si chinuita de atatea ganduri ca:”asa am simtit”.
Cum asa ai simtit omule?Ai simtit ca a fugi indirect,adica a-ti pune in fata alte prioritati defecte din punct de vedere sentimental cu care sa maschezi frica imbecila de a ramane aici in lumea tuturor,e mai bine?. E injust.Cel putin mie asa mi se pare.
Am citit de mult replica asta si chiar am stat si am meditat destul de mult la ea si iata la ce concluzie am ajuns:Lumea e un vartej fara margini in care preferabil este sa te arunci singur,nu sa astepti pe margine pentru ca vei fi prins si schingiuit amarnic.

Clepsidra vietii

Mai ai nispul acela straveziu?Cel din clepsidra pe care am spart-o cu indiferenta.De ce am spart-o?Pentru ca nu aveam nevoie de ea si pentru ca am vrut sa sfidez legea firii,am vrut sa rup tacerea timpului mult prea ratacit in firea mea. Alunec…da,simt cum fuge tot pamantul de sub mine si cum timpul nepasator inca ma sfideaza din ciobul de clepsidra. Da,am spart-o!Si recunosc cu capul sus ca am facut-o intentionat si ca m-am saturat de salutul mutual pe care timpul il lasa zi de zi pe chipul meu.Incepem sa imbatranim si fiecare secunda ce se scurge e un pas inapoi spre origini sau un pas imens catre sfarsitul atotincapator.
Dar tu?Tu cum te mai impaci cu timpul?Nu te-am mai vazut de mult timp,dar ai ramas neschimbat.In camera ta toate sunt asezate frumos pe etajera,hainele in sifonier,doar ca peretii sunt galbeni,din sertare ies molii si pe etajera e prea mult praf. Nu mai ai chef…te inteleg.
De fapt incerc sa te inteleg,pentru ca peste mine timpul inca nu a pus asa mare stapanire incat sa il detest profund,ca tine.Ai ramas la fel…cu acelasi zambet mat de pana acum,cu parul cret si dezordonat.Doar ca ai albit.Si ridurile vor sa-ti rapeasca si ultima dorinta-aceea de a trai. Ce este foarte curios,este ca atunci cand facem pasul spre viitorul ce nu mai are mult si se va transforma in trecut,avem o dorinta imensa de a iubi,de a fi iubiti-de a trai! Parca nimic nu vrem sa ne opreasca din mersul nostru(destul de linear)pe care ne-am chinuit cu ani din viata sa ni-l facem. Dar viata e nedreapta,e ca un joc mizerabil de poker-unde adversarul tau are mai mult de patru asi.Si ce poti face?Nimic.Astepti sa puna si ultima carte in joc si poti pleca linistit cu gandul ca ai facut tot ce depindea de tine.Finalul il cunosti…de fapt il cunoastem cu totii.
Ce m-a frapat a fost ca atunci cand ma uitam pe la tine prin casa si am vazut cum totul a imbatranit am trecut pe langa camera ta si am simtit acel miros al tineretii noastre amestecat cu tutun si bautura ieftina.Am zambit…mi-am amintit de multe lucruri ce le faceam atunci cand eram cei mai puternici.
Si inca ceva.Am trecut pe langa oglinda si am vazut un chip de batran-vested si aproape de sfarsit.I-am zambit si mi-a raspuns cu acelasi zambet placid.Imi e dor sa-l revad si sa-l inteleg mai bine.Cu toate ca nu cred sa-l mai reintalnesc prea curand.