joi, 26 decembrie 2013

Craciunul:atunci si acum

       Departe de mine,prin geamul aburit de atatea ganduri care-mi dau tarcoale,afara in neaua ce luceste sub lumina binefacatoare a lunii,copii merg sa colinde.Sterg geamul,imi fac un cerc in care privesc la ei cum se spetesc prin frigul infernal al iernii.

       Eram ca ei,eram imbujorat si mic,era naiv si colindam cu sufletul plin de bucurie ca am posibilitatea an de an sa aduc in casele celor dragi vestea nasterii lui Hristos.Ma vad prin ochiul dezaburit si imi fac cu mana.Oare ma cunosc?Nu...cu siguranta habar nu au de mine,pana la urma de ce ar conta?Sunt doar un vanator de amintiri care incearca in fiecare clipa din acest Craciun sa-si imprime in suflet ceea ce inainte traia atat de intens.

      Ceasca de ceai abureste,iar aburii se pierd in neant asa cum timpul se pierde si lasa in urma doar o dara uda,pe care fiecare,ce vine dupa noi,o sterge cu podul palmei.I se pare perfect normal,vrea sa-si faca loc si sa vada mai departe splendoarea iernii.
Suspin si in acelasi timp sufletul imi rade.Pentru ca si eu am fost asa,si eu am simtit frigul alaturi de prietenii mei,alaturi de cei cu care imparteam la final ceea ce primeam din colindat.Dar acum?Iata...sunt aici si nu mai fac aceleasi lucruri.Nu mai pot sa le fac?Nu le mai simt?Ba le simt,si le pot face dar parca timpul isi intoarce privirea spre mine si ma priveste putin ironic cand vede ce-mi trece prin minte.Ma rusinez de el.Desi nu as avea de ce!

      Iarna are farmecul ei,splendoarea ei se incununa cu zilele Craciunului,care mai mult sau mai putin deschid in sufletul fiecaruia cutia copilariei,lasand sa iasa din ea amintiri frumoase,lasand sa iasa rasul cristalin,lasand mirosul de scortisoara si de portocale sa le invadeze inca o data simturile.Asa e cel mai bine.Ma intorc resemnat de la geam,sperand ca acei colindatori vor veni si la usa mea.Ceaiul l-am terminat,bradul l-am impodobit.In casa parintii ma asteapta cu bratele deschise sa-mi ofere acel ceva care doar ei imi pot oferi.

     Si totusi nu mai e la fel.Anii au trecut si lucrul acesta se simte.Farmecul a ramas,dar a luat alta forma.S-a schimbat din naivitate in seriozitate si treptat,in maturitate.Nu este chiar cel mai bun lucru,dar timpul,constat inca o data,nu iarta nimic si nici nu vede ceea ce este in jur.Maturizarea isi spune cuvantul iar Craciunul devine altfel decat atunci cand eram copil.
      Si toti aceia cu care colindam si cu care ma bateam cu zapada,unde au disparut?Unde au plecat asa deodata?Fiecare si-a urmat telul,lasand spiritul Craciunului undeva adanc ingropat in amintirea lor naiva.
       Geamul s-a aburit la loc,nu-i mai observ.Poate asa este mai bine,amintirea aceea m-a tulburat si m-a dojenit involuntar pentru ca am renuntat la farmecul sarbatorilor in schimbul anilor.

26.12.2013