Nu mai simt parca acel frig ce pur si simplu ma paraliza,dar simt un gol in mine.Un gol ce vrea parca sa se mareasca.Sunt si acum singur si imi ascult singur gandurile si ca sa nu ma plictisesc am dar si-un nume acestei stari de letargie cronica-am numit-o “simfonia pustiului”.Daca stii sa asculti vantul care sufla printre copacii inverziti adunat cu ploaia marunta ce cade din cerul mult prea senin,atunci iti vei intelege singur durerea si o vei accepta,si in acelasi timp iti vei intelege si bucuria de care omul nu se poate dezlipi atat timp cat traieste. E o simfonie dura si uneori o pot numi si macabre,dar e simfonia ta!Fiecara are o asemenea simfonie creata pe pasii anilor pe care ii ai in spate,doar ca multi dintre noi nu stiu sa o asculte,ba uneori o reneaga si o considera ce-a mai mare prostie din viata lor.Nu este asa.E tragic sa nu poti sa-ti asculti macar odata in viata aceasta melodie ce te reprezinta. Mie imi vajaie capul de ceva vreme(de vreo 3-4 zile)si imi rasuna numai piesa asta a pustiului.Simt cum pielea ma furnica si gandurile tipa ascunse in mine.Ma doare tot corpul si nu ma pot gandi la nimic altceva decat la singuratatea asta care ma inconjoara.E o singuratate prietenoasa,niciodata nu m-a ranit si nu mi-a dorit raul,dar raul pe care ea nu-l face urmeaza sa-l fac eu,pentru ca nu pot indura la nesfarsit mangaierile acestea solitare ale gandurilor mele,care parca imi sufoca idealurile.Idealul meu cel mai inalt(poate o sa radeti)este sa zbor si sa privesc lumea cu detasare de acolo de sus,unde nu pot simti decat:ploaia,vantul,soarele si visele.Atat. Incurajarea trebuie sa mi-o dobandesc singur si sa o construiesc din nisipul fiintei mele.Dar nisipul acesta e prea uscat pentru a cladi ceva din el,asa ca il voi uda cu cateva lacrimi pentru a fi bun la constructia mea.Dar de unde sa iau niste lacrimi?De la mine?La mine nu mai sunt,izvorul sufletului meu cred ca a secat de mult,marsavia multora i-a adus secatuirea.Dar ca sa aduc lacrimi,trebuie ca cineva sa sufere.E perfect logic ce am zis.Rationamentul e facut ca la carte. Vedeti dumneavoastra…pentru a-ti crea incurajarea trebuie ca altcineva sa sufere pentru cateva lacrimi. Acum eu ma retrag,si mai ascult inca odata ”simfonia pustiului” meu.Totul se inchide in niste acorduri de chitara pierdute in vant si duse departe de lumea asta. P.S:Am mai spus-o si ma repet:nu regret nimic,dar totusi regret totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu