1)In
marginile firii mele
Zac flori ce nu
le-am mirosit
Sunt obosite de
durere
De-atata vreme-au
putrezit
2)Nu au vazut
decat prin mine,
Prin mintea-mi
plina de nevoi,
Lumina alba ce
suspina
Si pentru cei
plini de nevoi
3)Ea apartine
lumii toate
Nimic in jur nu o
socoate
Toti vor
s-atinga razele iubirii
Cuprinsi de
frematatul nemuririi
4)Iluziile se
lovesc de ziduri
Si prind contur
in taina nemuririi
Ce-am intalnit-o
in atatea mituri
Dar care e opusa
firii
5)De fapt in asta
nemurire,
Zac florile
uitarii mele
Sunt coplesite
de-amagire
Si ma
detesta,bietele de ele.
6)Eu nu le cer
decat sa infloreasca
Si sa se
nasca-acum din lutul lor amar
In suflet si pe
ganduri sa imi creasca
Fara ca eu
sa am habar
7)Si aste flori
vor aparea odata
Pe-al meu mormant
cuprins de buruieni
Prin lemnul gros
si prin coaja uscata
Ce-a devenit
mancarea viermilor de ieri
8)O,voi ce nu
iubiti natura,
Sa n-aruncati
aceste flori uscate
Caci ele pentru
mine,au viata
Sunt pline de
dorinte si de fapte!
