Iertarea e lucru mare

A ierta e un lucru destul de complex pentru multa lume.Chiar si pentru mine a fost si inca persista cateodata.Oare am si eu mereu puterea de a ierta?Nu stiu daca intotdeauna.Dar pe cine am puterea sa iert usor?Pe cine am puterea sa iert mai greu?Si pe cine nu am puterea sa iert?
Am puterea sa iert usor,destul de usor pe cei dragi si mai ales pe prieteni.Ei au fost si sunt langa mine in situatii fericite si nefericite,atunci cand imi e bine sau rau,si pana la urma toti gresim.Suntem oameni!Putin mai greu am taria de a ierta pe cei care au gresit de mai multe ori sau au reusit sa-mi calce in picioare orgoliul.Dar cred ca si pe aceia ii pot ierta.
Insa exista si persoane pe care nu le pot ierta vreodata?pana acum nu au existat,timpul a lucrat in favoarea mea si m-a ajutat sa iau decizia buna mai devreme sau mai tarziu.
A ierta e lucru mare.Iertarea trebuie sa o castigi prin fapte care sa repare acea greseala.Dar tu de exemplu consideri ca daca x s-a certat cu y pentru ca x nu i-a spus o parere despre y,y trebuie sa fie atat de suparat?Si sa tinem cont ca x si y sunt sau au fost foarte buni prieteni:isi spuneau grijile,problemele,radeau,plangeau impreuna.
Totul acum se pare ca se duce spre pierzanie.Uneori pentru a inlocui o persoana este nevoie de mai multe,sau poate niciodata nu se va umple golul ramas.

Romania mea

E aproape sfarsit de semestru si vreau sa plec undeva departe de locurile astea unde inca se simte mirosul inchegat de praf si mizerie,unde lumea se agita mai mult decat este nevoie si vrea sa schimbe situatia asta penibila in care se afla omenirea.Vreau sa merg intr-un loc cu multa zapada(mai multa ca la noi),unde sa pot sa visez la viitor,sa-l modelez ca pe o bucata de plastilina si sa ma joc cu fulgii de zapada care danseaza pana se izbesc de pamant. Nu vreau sa aud vaiete,urlete,rasete stridente,claxoane si nu mai vreau sa simt fumul gros care iese din tevile de esapament ale unor rable ce se misca agale pe strada principala. Vreau sa ma trezesc dimineata tarziu,cu chef de viata,si sa-mi propun ca dupa vacanta asta(care e doar o amagire)sa fiu un alt om.Sa-mi pastrez esenta,sa pot sa pun in practica tot ce am invatat din greseli si sa gandesc altfel.Odata cu topirea zapezii si venirea primaverii sa mi se ridice valul de pe ochi si sa pot sa schimb ceva la mine.Sa nu mai fiu atat de lasator si sa cred mai mult in fortele proprii,fara sa ma mai bazez pe unul si pe altul. Nu vreau sa mai aud de “flacara violet”,bleu-marin si alte nuante care fac deliciul emisiunilor Tv.Nu vreau sa mai aud povesti legate de schimbarea cursului omenirii.Nu s-a schimbat nimic in doua decenii si nici nu o sa se schimbe prea curand ceva sau poate niciodata.E o iluzie in care ne complacem.Punem la capatul pesterii o lumanare aprinsa sin e imaginam ca acolo e iesirea.Minciuni!Ne minitim singuri.Omenirea a luat-o pe o cale gresita,aiurea de la tinta ei normala si asta a inceput sa se vada din ce in ce mai mult.Tot mai multi trag doar pentru binele propriu si strang cat mai multa avere,din ce in ce mai multa,limita lor superioara este de negasit.Intrebare:fratilor,credeti ca mergeti undeva cu averea aia dupa ce a-ti dat ortul popii?nu…stiu ca stiti asta,dar observ ca tot strangeti,nu va faceti griji cei ce vor veni dupa voi nu vor muri de foame.Isi vor face si ei afacerile lor. Spaga si mita sunt sfinte in ziua de azi.Daca vrei ca o hartie sa iasa mai repede dintr-o institutie pui si tu pe masa un pachet de cafea mare si cativa banuti(nu mai putin de un million),daca vrei sa-ti faci niste analize sau o radiografie si nu vrei sa stai la coada,pentru ca tu nu esti ca ceilalti care asteapta,bagi in sertarul biroului cateva milioane si un pachet de Kent(macar cat astepti sa aiba si el/ea ce fuma). Lumea in care traim azi nu ne mai surprinde cu nimic.Ne complacem si nu facem nimic pentru o schimbare,nici nu o sa facem,stati linistiti!Intotdeauna este vinovat cel de langa noi,niciodata noi. Asta este…(stiu asta e o expresie de om blazat sau care nu mai are puterea sa faca nimic pentru o schimbare,dar nu nu e asa.)Nici nu ma mai complic,las si eu ca altii totul asa,de ce sa ma complic si eu?Lasa-i pe altii sa isi iroseasca nervii pe probleme care tot nu vor fi rezolvate. In final…traim in Romania si cred ca am zis tot cu asta.

Cenzura

Ce poate sa doara mai mult decat sa fii cenzurat?Sa ti se cenzureze toate vorbele si toate ideile.Cum vii cu o idee esti pus la zid,doar pentru simplul fapt ca nu gandesti ca majoritatea. Da,intr-un fel exista dictonul care face legea:”majoritatea decide”,dar de cele mai multe ori decide prost,se lasa influentata de o singura idee si se simt obligate sa o accepte. Nu am cum sa fiu asa,sincer,daca parerea mea e diferita,nimeni si nimic nu o poate schimba,doar daca imi aduci argumente puternice. Si acum sa revin la cuvantul de baza regasit in textul asta-“cenzura”.E o prostie.Daca luam sa analizam strict cuvantul reiese faptul ca cenzura e o actiune de protectie a minorilor impotriva materialelor obscene si vulgare audio si video,cu scop in educarea populatiei.Nu!cenzura e o modalitate de a limita libertatea oamenilor,libertate care este scrijelita pe foile galbene ale Constitutiei. Suntem limitati azi in toate.In scurt timp ne vor fi limitate si ideile,si gandurile,ne vom cenzura nu numai cuvintele,ci si gandurile pe care nu am apucat nici sa le rostim.Ne simtim incoltiti si pusi la zid atunci cand ridicam o problema care nu-si are rostul. Ne-am saturat de atatea “beep-uri”puse in melodii,si benzi negre peste ochii faptasilor de crime.Pentru ce?Lasa sa li se vada fata,sa stim printre ce oamnei traim si cu cine avem de-a face. Intr-o tara in care cenzura iti este pusa sip e vorbele pe care le spui aiurea p strada,sip e ceea ce vezi la Tv,nu poti sa te astepti sa vezi o schimbare prea rapida.I-ati gandul! Vreti sa stiti ceva?Se cenzureaza in special injuraturile,dar primul om care a injurat in loc sa arunce cu piatra,poate fi considerat parintele civilizatiei.Asa ca,mai bine incercam sa renuntam.Cenzura ne ingradeste si limiteaza,de asta nu putem trece mai departe,nu putem evolua la maxim,pentru ca CENZURA impune o limita anormala firii omenesti.

Eu sunt acela care...

E atat de simplu sa ma cunosti,sau doar sa ai impresia ca ma cunosti,doar din cateva vorbe.Cred ca te inseli. Eu sunt acel om pe care il vezi mereu pe strada si caruia nu-i dai importanta. Eu sunt acela care te face sa razi si sa uiti de probleme macar pentru scurt timp. Eu sunt cel care sta in umbra ta si se bucura de faptul ca tu esti fericita,de faptul ca esti implinita. Eu sunt acel care iti arunca multe vorbe lipsite de logica si de sens si care isi cere scuze pentru greselile enorme pe care le face. Eu sunt aiuritul de langa tine care te deranjeaza la ore. Eu sunt cel care iti sopteste la diferite obiecte ca sa iei nota mare. Eu sunt cel care te apreciaza,dar in acelasi timp poate te invidiez in sinea mea pentru reusita ta. Eu sunt cel care vrea sa faca totul repede si sa fie totul bine,dar nu ii iese mereu. Eu sunt prietenul tuturor,dar nu ma considera toti asa.Eu sunt unic prin felul meu de a gandi si de pune problema.Prin faptul ca de multe ori actionez si pe urma ma gandesc. Pentru ca am cei mai buni prieteni din lume si nu putine sunt momentele in care ma simt implinit. Eu sunt cel care ma atasez usor si imi este aproape foarte greu sa ma despart de ei. Sunt cel care visez si ma sperii atunci cand vad cat de dura e realitatea in care traiesc si in care incerc sa-mi fac loc ca si tine. Eu sunt acela care rad si plang atunci cand simt cum pamantul se clatina sub mine si nimic nu ma poate scapa. Sunt cel care isi descarca nervii sip e urma nu stie cum sa-si ceara scuze. Sunt unul ca si tine,dar in acelasi timp foarte diferit de tine.Sunt al tuturor si al nimanui.

Poveste fara sfarsit

Realizezi din prima,sau poate mai tarziu ca daca nu esti putin suparat,sau macar melancolic nu poti sa scrii despre suparare.Si eu la fel ca altii,sper si astept mult mai mult de la ziua de maine.Visez ca o sa fie mult mai bine,nu o sa mai gasesc suparare,nici minciuni,nici ranchiuna si mai ales nu vreau sa mai gasesc oameni pe care ii tii aproape si care iti pot taia craca de sub picioare foarte simplu,fara regrete.Si folosesc cuvinte dure,spuse pe un ton scazut care iti penetreaza inima si ea sangereaza sit e gandesti daca meriti asta.Nu stiu poate sa apreciez foarte bine tot ce am in jur si cand realizez cat pot sa pierd din tot ce am raman socat si ma cuprinde o frica pe care nu am mai simtit-o in alte situatii. Dar ma gandesc cat de rau ar fi sa traiesti cu gandul ca nu mai ai nimic,ca tot ce ai avut s-a pierdut ca un fum.De ce?Din cauza mea,din cauza felului in care le-am vorbit si i-am tratat. Pot sa consider asta o poveste fara sfarsit…pentru ca nu stiu daca drumul asta pe care am apucat va avea si el un capat.Da,o sa aiba un capat,darn u acela pe care-l vreau eu. Imi aduc aminte de clipele minunate cu ei,cand radeam si plangeam impreuna sin e simteam un tot unitar,ne spuneam toate problemele sin e sfatuiam.Acum nu a mai ramas nimic,si nu stiu daca in viitor mai poate sa mai exsite acea sinceritate si fericire pe care eu am stricat-o.Vorbe grele si acuze peste acuze,asta imi aud urechile de cateva zile,dar astea le merit acum.Sunt constient de asta.Singurul lucru care ma domina si ma bantuie sunt cateva cuvinte rostite:”nu mai am incredere in tine”…cuvintele astea dor mai mult decat orice palma,orice alt cuvant.Ma dor si simt cu toata vlaga din mine se pierde din cauza unui lucru nespus. Oare se mai poate indrepta prietenia asta?

Viata pe un ciob de sticla #2

Iar era suparat,abatut,parca zici ca se sfarseste si totul e razvratit impotriva lui. Il stiu de mult,ma repet cand zic asta,dar pe bune,Titus nu a fost asa-la inceput era rigid si rece,usor,usor a putut sa inceapa sa accepte pareri sfaturi si alte lucruri care sa ii fie de folos,iar acum a ajuns sa spune tot unor persoane fata de care a gresit enorm si pentru asta regreta.Persoanele alea sunt poate mai importante pentru el,mai mult decat sunt eu si a vazut cum o lume intreaga s-a pus impotriva lui.De ce?Pentru ca el i-a starnit,i-a facut sa fie asa.El,doar el i-a indepartat pentru ca pe pamant a fost lasata minciuna si lipsa de curaj.Imi povestea ca aseara a plecat de langa grup pentru ca asa a simtit-da i-am zis si eu ca a simtit prost si a actionat cat se poate de nasol.Nu trebuia sa faca asta,nu trebuia sa se comporte asa,iar acum a ajuns sa suporte consecintele si o sa le mai suporte inca pentru ca asta a vrut,asta a facut,asta are. Nimeni nu il intelege acum,daca se poate ca toti sa-l acuze,asta fac.Pentru ca de ceva vreme s-a inchis in el si nu mai vrea s ail vada nimeni.Sta si sufera.De ce?Pentru cine?Nu stiu,nici mie nu a vrut sa imi spuna.Dar se vede de departe ca sufera si e la pamant.El singur a zis…ca in tot acest timp nu a facut altceva decat sa se amageasca-nu s-a mai ridicat de jos,a ramas acolo si se tarasete ca un vierme.Ce intorsatura a luat viata lui.Inainte era vesel,se simtea implinit cu prietenii lui,iar acum faptele lui l-au izolat,l-au facut sa ii fie rusine cu propria persoana si sa simta ura pentru reactiile pe care le-a avut fata de ei.De ce i-a inselat increderea?De ce?Nu isi raspunde,nu poate sau nu stie.Asa a fost sa fie..oare sa fie asta un moment greu al prieteniei lor?El si restul,vor putea sa treaca peste fapta aia,peste vrobele grele aruncate din toate partile. Dar Titus ce va face?Va ramane la fel?Sincer nu stiu…

Viata pe un ciob de sticla #1

Sunt aici,oriunde si cred ca as putea sa spun multe dar cred ca l-am ascultat destul pe prietenul meu Titus Andreescu.Viata lui e o carte deschisa si gata sa-ti povesteasca totul fara sa iti ascunda nimic.Plange cand isi aduce aminte de momentele triste,are clipe cand sufera pentru trecut,ii e frica pentru prezenta si dispera doar la gandul ca nu stie ce ii aduce viitorul.Rade,glumeste si stie sa ii faca pe cei din jur sa nu simta si sa nu vada suferinta adanca din sufletul lui. Am vorbit cu el acum cateva zile.Ne-am intalnit la o cafea.Era destul de elegant si i se citea in privire emotia inainte sa ma vada,iar dupa m-a strans tare de tot in brate. A inceput sa imi vrobeasca de copilarie,de trecut,de tot ce il lega de familie.Acum are o prietena si niste prieteni minunati dupa parerea lui,pe care am apucat sa-i cunosc intr-o alta seara. Amintirile lui din frageda copilarie sunt amestecate,amintirea lui e ca un cristal care s-a spart in mii si mii de bucati.Pe fiecare ciob sta scrijelita cate o intamplare,cate o amintire care pentru el inseamna destul de mult.Ma uit la el si nu stiu ce sa cred-asa este el mereu,oare s-a maturizat de la varsta asta,atat de mult?sau doar este o perdea pe care o foloseste mereu pentru cei cu care vorbeste?Nu,nu cred,e foarte natural si vibreaza la orice lucru care simte ca este aproape de el. Un lucru ciudat am observat la el,are momente in viata cand tine la prietenii lui mai mult decat la familie si mai mult decat orice. Ciudat…nu cred ca as putea face asta prea curand,sau poate am facut-o dar nu am realizat. E berbec,inpulsiv sic and vrea sa faca ceva,nu tine cont de nimeni si nimic,chiar daca tinta lui e una falsa,sau gresita.Se loveste si stie sa se ridice si sa mearga mai departe. A avut si el la fel ca toti oamenii mai multe momente de cumpana din care zic eu a iesit. Ramne de vazut ce va face in viitor…de mult nu am mai vorbit cu el si chiar vreau sa aflu mai multe despre el,despre viata lui.

Singuratatea e o tarfa

Nu stiu,e ciudat…ma simt atat de singur acum,azi,de cateva zile incoace,dar parca am in mine forta aia de a putea sa razbat si sa dovedesc ceva care pentru cineva eu nu as fi capabil si careia trebuie sa-i dovedesc multe.Nu am putut,sau nu am vrut acum imi este tot una.La nervi si la stare de plictiseala simti ca totul e al tau,ca poti sa lupti sin u exista nicio sansa sa pierzi,dar dupa ce te calmezi si vezi lucurile la rece vezi ca cerul cade pe tine si pierzi tot-chiar si putinul cu care ai ramas.Mi-e frica de tot si de toate,ma dor oasele,carnea si as putea sa plang si sa urlu la infinit supararea si nevoia care ma apasa. Mi-e frica sa nu o pierd,dar in acelasi timp nu fac nimic sa o mentin langa mine,am castigat-o si acum nu imi mai pasa.Asta am tot auzit in ultimele 70 si ceva de ore,dar nu e atat de simplu sa treci peste lucruri.Ma tot gandesc si acum sper sa pot sa depasesc momentul,macar pentru ea,sa nu mai simta raceala si distantarea mea de ea.Macar atat…restul nu stiu cum voi rezolva.Rana pe care o am in mine nu da semne ca s-ar vindeca si totul se scurge prin ea. Sunt nopti in care imi fac mii si mii de ganduri si sunt nopti in care nu-mi pasa nici de propria persoana.As fugi de acasa si as alerga intr-un loc unde nimeni si nimic sa nu ma deranjeze. Usor,usor simt ca o iau razna… Si singuratatea persista in mine,ma simt poate mai singur ca niciodata.Din fratii mei,cei in care am increderea suprema se pare ca eu am fost motorul si odata cu oprirea mea,totul ajunge sa se piarda si asta doare…doare foarte tare,mai tare decat daca mi-ai da o palma. Cand mergi pe strada si simti raceala din vorbe si gheata din priviri parca te striveste si pe deasupra si indiferenta cu care iti afirma niste lucruri care pentru tine au o valoare sau care nu valoreaza nimic,simti doar sila si scarba de propria persoana.Realizezi atunci cat de putin ai valorat pentru multi dintre cei care atunci cand aveau nevoie de ajutor sau erau bucurosi veneau intr-un suflet la tine si incercau sa-ti arate cat de mult te pretuiesc.Nimic din toate astea nu le mai vad acum.Nu mai vad iesirea,sau poate pentru mine nici nu exista una.Masca aia de care tot vorbeam se potriveste aici.Imi fac machiajul strident si gata.Toata ura si supararea se ascunde in spatele unui zambet pe cat de rosu pe atat de fals.Si toata lumea este multumita,si cea cu care imparti sarutarile este fericita si sigura ca vrea sa fie in continuarea cu tine si prietenii se bucura de imbratisarile calde si zambetele care le ridica moralul si ii face sa rada,totul e bine atunci,iar de mine…cui ii pasa?viata merge mai departe…cred ca ma multumesc cu faptul ca-i vad pe ei veseli si incerc sa simt veselia prin ei.Dar raman poate in continuare dezamagit…



P.S:"Singuratatea e o tarfa care nu te acuza ca esti egoist"(Octavian Paler)

Doar 365 de zile

Afara e urat.Ploua.Si chiar nu simt nevoia si placerea de a alerga prin ploaie acum.Ma simt aiurea si nu stiu de ce.Ploaia asta parce te doare atunci cand te atinge si iti trezeste o gramada de amintiri care vor sa ramana vii in sufletul tau si sa nu te paraseasca niciodata.
Ascult muzica veche:trista,vesela,melodii care ma fac sa visez la lumi necunoscute si la idealuri greu,foarte greu de atins.Dar ca orice om imi fac acele iluzii,ca L ploaia asta mohorata si rea soarele cu razele rupte de frigul iernii se va arata printre norii plumburii si grei.
Mi-e frig si as mai vrea sa dau iar timpul inapoi si sa fie iar decembrie 2009,ora 11:59,clipa,minutul de reculegere in care puteam foarte bine sa realizez tot ce am facut in 2009 si nu au fost putine.Stiu ca ma contrazic cu ce am publicat ieri,dar asta simt acum.Ca si cum as fi din nou in stare sa o iau de la capat,sau cel putin de acolo de unde am simtit ca am capitulat.A fost o noapte frumoasa cea de revelion si nu o sa o uit usor,dar a fost plina de stari:fericire,melancolie,veselie si multe vise facute,planificate pentru anul asta nou care debea a inceput.
2010-anul marilor sperante si reusite,zic eu si sper ca asa sa si fie,sa nu mai existe atata ura si dezbinare intre oameni.
Cam atat…
P.S:De cand astept anul asta?Doar de 16 ani.Deci a meritat zic eu.

2010

2009…anul cu cele mai multe evenimente.Si bune si rele am trecut peste ele ajutat si chiar si singur.Multe au fost cele care m-au pus la pamant,si parca soarta a vrut sa ma incerce si am cedat aproape de fiecare data.Sa am in mine taria aia de caracter sa trec peste toate fara sa ma mai uit in urma?Nu,sau cel putin pana acum nu am dovedit asta pentru ca am cedat si m-am ascuns in umbra mea .Nu m-am putut abtine si m-am uitat in urma si trecutul m-a prins si m-a sfartecat pana cand lacrimile si-au pierdut controlul si au luat-o la goana pe obrajii rosii si inghetati,caci e decembrie.A 16-a luna de decembrie din viata mea.Atatea ierni am trait si in fiecare am sperat ca un copil care asteapta ceva,o minune,ceva nou si mai bun,am vrut mult si vreau in continuare sa obtin tot ce vreau.Imi fac griji si iluzii pe care destinul mi le calca in picioare fara mila,fara sa se gandeasca la faptul ca in urma lui lasa un suflet sau mai multe care raman si putrezesc in mizeria deznadejdii si a fricii de propria persoana. E revelionul-o noua speranta,o noua flacara ar vrea sa se aprinda acolo in cer si pentru mine si speranta ar vrea sa capete din nou viata si sa iasa din mine si sa alerge prin gandurile mele si sa se bucure odata cu mine si sa planga odata cu mine.Dar nu…astea sunt vise de copil..da de copil. Pe de o parte sunt fericit ca sunt cu prietenii mei cei mai buni si ca am ocazia sa ma distrez,cu I.m-am certat putin si am mintit-o,da am dat-o in bara si sper san e revenim,dar lipsea ea.Acea persoana carei i-am pus si o sa-I pun mereu sufletul pe tava.Pentru ca e confidenta mea.M-a inteles si m-a acceptat asa cum sunt.In fine…stiu ca o san e vedem si o sa ne spunem multe,foarte multe dupa. 2010 a venit cu pasi repezi invaluit in tipete si urlete,fum si sticle sparte.Eu stateam si priveam cerul sin u spuneam nimic.Ma gandeam la mine,la noi,la Dumnezeu si la tot ce am in jur.La faptul ca nu stiu sa ma bucur asa cum trebuie de ceea ce am si ca dau de multe ori cu piciorul unui sprijin si ajutor sincer din partea alor mei. Acum sunt singur cu mine.Ei sunt langa mine.A fost super la M.acasa si pentru asta o sa fim si mai uniti.Dar eram cu mine.Era ora 11:59 si venise clipa bilantului.Ce ai facut Mircea?sau mai bine zis Ce nu ai facut Mircea?Groaznic.Nu gasesc ce sa-mi raspund si in urechi imi vine doar o melodie “Wind of change”,care ma face sa pun lucrurile de o parte si sa analizez.FAIL!Mai nimic.Viata mi-a oferit si nu am stiut sa apreciez.Balanta inclina catre NIMIC.Ma tulbur si simt cum sangele parca ustura in vene si viata nu mai e a mea.Groaznic… Un minut am avut la dispozitie sa ma gandesc la trecut.Caci noul an m-a acaparat si a incercat sa ma faca sa zambesc.Am de ce?Oare ce imi va aduce mie viitorul?Oare anul 2010 sa fie mai bun decat cel trecut?Nu stiu…si nu cred ca are rost sa ma mai strofoc sa aflu acum. Am plecat de la revelion,deja era ora 7.Ma uit la telefon si apare “1.1.2010”.Minunat,un nou an,noi sperante,noi vise care se vor implini sau se vor destrama?Asta numai Dumnezeu stie… Ma duc acasa sa ma odihnesc putin,simt nevoia sa ma aduc si sa o iau de la capat.Ce imi vine acum in minte e asta:”Un om adevarat este cel care pierde totul si care mai are inca puterea de a zice ca o ia de la capat,acela e un om adevarat”.Vorbe cu talc… Ce sa mai zic acum…La Multi Ani 2010 si tot ce vrei sa faci din noi sa iti reuseasca…suntem supusii tai…forever.