Florile nemuririi

1)In marginile  firii mele

Zac flori ce nu le-am mirosit

Sunt obosite de durere

De-atata vreme-au putrezit

2)Nu au vazut decat prin mine,

Prin mintea-mi plina de nevoi,

Lumina alba ce suspina

Si pentru cei plini de nevoi

3)Ea apartine lumii toate

Nimic in jur nu o socoate

Toti vor s-atinga razele iubirii

Cuprinsi de frematatul nemuririi

4)Iluziile se lovesc de ziduri

Si prind contur in taina nemuririi

Ce-am intalnit-o in atatea mituri

Dar care e opusa firii

5)De fapt in asta nemurire,

Zac florile uitarii mele

Sunt coplesite de-amagire

Si ma detesta,bietele de ele.

6)Eu nu le cer decat sa infloreasca

Si sa se nasca-acum din lutul lor amar

In suflet si pe ganduri sa imi creasca

Fara ca eu sa am habar

7)Si aste flori vor aparea odata

Pe-al meu mormant cuprins de buruieni

Prin lemnul gros si prin coaja uscata

Ce-a devenit mancarea viermilor de ieri

8)O,voi ce nu iubiti natura,

Sa n-aruncati aceste flori uscate

Caci ele pentru mine,au viata

Sunt pline de dorinte si de fapte!