Rautatea are margini?

           Scriu acest post pentru ca nu pot ramane indifferent la ceea ce de curand am vazut in metrou.Cu gandurile departe cobor intr-una din multele statii de metrou cu gand sa merg spre camin.Vad intamplator pe un scaun din statie un barbat cu o varsta cuprinsa intre 40 si 50 de ani,cu capul plecat,impovarat de greutatea ce-i atarna in spate(intr-un rucsac) si cu respiratia taiata.

            L-am privit cateva secunde,insa el nu a ridicat ochii nici macar-parea cufundat in problemele lui,iar rucsacul cred ca tare il apasa.

           In scurt timp metroul ajunge in statie,urc fara sa ma gandesc ca voi fi martorul unui “spectacol” penibil,un “spectacol” plin de rautate.

            Batranul se urca si el in metrou,in acelasi vagon ca mine.Locurile erau aproape toate ocupate,unul singur,langa o doamna blonda,parea sa fie solutia pentru acel om.Numai ca nu putea incapea pe acel loc-bagajele erau prea multe,prea grele sa le tina in mana,el prea obosit sa stea in picioare,iar singura solutie pe care se pare ca a gasit-o a fost aceea de a privi stanjenit catre acel loc,in speranta ca persoana de langa va avea bunavointa sa se ridice,sa-i faca loc,mai ales ca diferenta de varsta dintre cei doi era vizibila.

            Doamna si-a continuat calatoria pe acelasi loc,nepasatoare la greutatea pe care barbatul o purta si la fel de nepasatoare si la respiratia taiata care se auzea din cauza varstei.

            In cele din urma,cineva a mai eliberat un loc,iar doamana,cu un dispret vadit,a catadicsit sa se mute un loc mai departe,lasandu-l astfel pe om sa se aseze.L-am privit minute in sir si ochii lui plecati exprimau umilinta,durere si mai ales regretul ca a avut parte de bunavointa distinsei doamne.

            In scurt timp,vocea monotona anunta statia la care trebuia sa cobor.Il privesc inca o data cu compasiune,ce-i drept,luandu-mi tacit ramas bun de la el.Si totodata promitandu-i ca voi incerca sa-l “razbun” prin scrierea acestui articol.Si ma intreb,oare rautatea are margini?Oare mai exista oameni binevoitori care sa doreasca,din proprie initiativa,sa cedeze un loc in metrou pentru o persoana mai in varsta?          Nu cred...sau cel putin peisajul zilnic ce mi se deschide in fata imi dovedeste contrariul.

             Am vrut sa scriu acest articol,din dorinta de a-mi manifesta atat compasiunea pentru acel batran,cat si revolta pentru cei ce ajug la o varsta,insa nu si la un nivel proportional de bun-simt!