Linistea mea

De mic mi-am dorit sa-L cunosc pe Dumnezeu.Sa-I aflu taina,sa-L vad si sa imi spuna tot ce am gresit,sa-mi arate Raiul,sa stiu sa ma feresc de pacat pentru ca ma va impinge in Infern,acolo unde este agonie totala.
Nu mi-am reprimat toate pornirile si poate si de asta nu am putut afla cum este Dumnezeu.Greselile,ura si ranchiuna m-au tinut departe de fata Lui.
Cand spun “Dumnezeu”,gandul imi fuge pe o plaja goala unde sunt doar eu.Alergand pe nisipul cald,udandu-mi talpile cu apa rece,lasand urme si strigandu-mi numele care in drum spre orizont se sparge si cade in mare,doar asa cred ca l-as putea cunoaste pe Dumnezeu.As vrea sa pot sad au mana cu El si sa-I spun cat de rau imi pare ca m-am indoit de El si ca de multe ori Il uit,iar El nu ma uita niciodata,nu ma lasa in voia sortii.
Privesc de pe nisip cum soarele iese din mare ca frumoasa Venus si se ridica deasupra noastra pentru a ne lumina viata si pentru a-mi incalzi inima acoperita de gheata indiferentei.As vrea sa depun armele si sa ma dau batut in razboiul pe care il port cu mine…
Scoicile sunt duse departe pe mare,geamandura se balanseaza trista in valurile pline de alge,dupa care ies pe uscat unde soarele le ia orice sansa la viata.
Merg de-a lungul plajei si pe langa mine mai vad un rand de pasi pe care nu mi-i explic.Nimeni nu a mai mers pe acolo de multa vreme.Pescarusii stau grupati si zboara pe deasupra mea.Deodata urmele se termina.Raman singur…
Vorbeam cu mine si imi aminteam lucruri din trecut.Cand imi aminteam de lucruri frumoase apareau doua perechi de pasi,cand ma invadau greutatile si lucrurile urate,ramaneau doar urmele mele.Era evident ca cineva pasea pe langa mine in mod nevazut.
Seara,luceafarul mi-a aratat drumul catre un far si luna ma veghea.La poalele farului vad un batran care privea turnul si isi mangaia barba delicat.Ma apropii si vreau sa-l cunosc,insa el imi zambeste si imi face semn sa-l urmez in turn.
Din varful lui vedeam toata marea,tot nisipul.
Batranul imi zice cu o voce calda:
-Aici ai vazut niste urme pe care nu ti le explicit,nu-i asa?
-Da!raspund uimit.Ale cui erau?Ale tale?.
Nu neaga,ma lasa mai degraba sa inteleg singur tot acest mister.
Deodata face semn cu mana spre nisip,iar luceafarul lumineaza acum ca ziua incat vedeam foarte clar sirurile de pasi.
Atunci imi spune:
-Acolo unde erau doua perechi de pasi,erai bucuros,iar eu eram langa tine si ma bucuram de tot ce ai obtinut.
-Dar cand mi-a fost mai greu ai plecat,m-ai lasat singur cu problemele!ii reprosez printre lacrimi.
-Nu!Acolo unde este un singur sir de pasi inseamna ca ti-a fost greu,iar eu te tineam in brate.Nu te-am lasat niciodata...
Realizez brusc ca m-am insealat de Adevar.Batranul se apropie de balustrade si isi da drumul in gol.Cade…Jos,doar o mare de nisip si apa,luceafarul deja s-a retras…
L-am asteptat si in alte nopti,dar nu a mai venit.Vroiam sa-mi cer iertare ca L-am judecat.