Un colt de primavara

Uite primavara!O vezi?E acolo la orizont,sta sa iasa din obscuritatea zilei de ieri si sa rupa mrejele zilei de azi,care pare mult mai intunecata decat cea de ieri. Tot in casa.In aceeasi camera galbena si mucegaita din care arunc cand si cand pe geam cate un vis,cate un gand.Acum de cateva zile nu mai mananc nimic si nu mai suport sa privesc cu ochii plini de sange autoportretul ridicol de pe hol.
Cand l-am primit era atat de mandru de el,ma laudam singur in oglinda din baie si simteam ca sunt un altul atunci cand i-am pus rama aceea neagra.
Dar acum totul pare ridicol si mi se pare urata imaginea de pe perete,de fapt acum realizez un lucru ca eu niciodata nu am inteles acea imagine.O priveam in fiecare dimineata ca pe o icoana si zambeam aiurit cand ma plimbam cu privirea pe marginea sprincenelor,dar nu intelegeam nimic.Nu-i intelegeam efectul,nici esenta.Poate ca nu are asa ceva. Din cand in cand-atunci cand ma satur sa privesc in oglinda sparta,mai arunc cate o privire pe geam si de data asta constat ca am ajuns sa accept toate lucrurile exterioare mie fara ca sa le inteleg neaparat.Am acceptat decorul de afara,asa cum am acceptat si rama neagra in care zace amortita de ceva vreme imaginea mea. Nici macar nu mai seman cu acela din poza.De ce o mai tin?Imi aduce aminte de trecut…cred ca asta e raspunsul cel mai bun,macar atat sa-mi ramana din mine dupa ce m-am uitat,dupa ce am uitat sa respir si alt aer in afara de cel din camera asta. Imaginatia mi-a fugit mereu prin toate ungherele mintii,dar acum imi dau seama ca niciodata nu am avut puterea sa-mi imaginez lumea fara mine in ea.
Nu ca ea s-ar invarti in jurul meu,nici de cum.
Am vazut lumea ca un reper dupa care e esential sa te acomodezi pentru a putea trai. Vedeti totusi imaginatia nu a mers atat de departe incat sa-mi disociez fiinta de lumea inconjuratoare.In cel mai bun caz,ma pun intr-un colt al lumii si privesc gales catre ceilalti,dar nu as putea sa concep lumea dupa ce eu as disparea. E firesc sa disparem,iar lumea nu va disparea odata cu noi.Si asta e firesc.Dar parca iti doresti ca pana sa “iti iei zborul” sa ai in suflet o mare satisfactie pentru ceea ce ai fost capabil sa faci.
Am scris si aceste randuri intr-o dimineata tarzie de martie.

Soarele e de mult pe cer,dar inima in piept oare imi mai bate?