Singuratatea e o tarfa

Nu stiu,e ciudat…ma simt atat de singur acum,azi,de cateva zile incoace,dar parca am in mine forta aia de a putea sa razbat si sa dovedesc ceva care pentru cineva eu nu as fi capabil si careia trebuie sa-i dovedesc multe.Nu am putut,sau nu am vrut acum imi este tot una.La nervi si la stare de plictiseala simti ca totul e al tau,ca poti sa lupti sin u exista nicio sansa sa pierzi,dar dupa ce te calmezi si vezi lucurile la rece vezi ca cerul cade pe tine si pierzi tot-chiar si putinul cu care ai ramas.Mi-e frica de tot si de toate,ma dor oasele,carnea si as putea sa plang si sa urlu la infinit supararea si nevoia care ma apasa. Mi-e frica sa nu o pierd,dar in acelasi timp nu fac nimic sa o mentin langa mine,am castigat-o si acum nu imi mai pasa.Asta am tot auzit in ultimele 70 si ceva de ore,dar nu e atat de simplu sa treci peste lucruri.Ma tot gandesc si acum sper sa pot sa depasesc momentul,macar pentru ea,sa nu mai simta raceala si distantarea mea de ea.Macar atat…restul nu stiu cum voi rezolva.Rana pe care o am in mine nu da semne ca s-ar vindeca si totul se scurge prin ea. Sunt nopti in care imi fac mii si mii de ganduri si sunt nopti in care nu-mi pasa nici de propria persoana.As fugi de acasa si as alerga intr-un loc unde nimeni si nimic sa nu ma deranjeze. Usor,usor simt ca o iau razna… Si singuratatea persista in mine,ma simt poate mai singur ca niciodata.Din fratii mei,cei in care am increderea suprema se pare ca eu am fost motorul si odata cu oprirea mea,totul ajunge sa se piarda si asta doare…doare foarte tare,mai tare decat daca mi-ai da o palma. Cand mergi pe strada si simti raceala din vorbe si gheata din priviri parca te striveste si pe deasupra si indiferenta cu care iti afirma niste lucruri care pentru tine au o valoare sau care nu valoreaza nimic,simti doar sila si scarba de propria persoana.Realizezi atunci cat de putin ai valorat pentru multi dintre cei care atunci cand aveau nevoie de ajutor sau erau bucurosi veneau intr-un suflet la tine si incercau sa-ti arate cat de mult te pretuiesc.Nimic din toate astea nu le mai vad acum.Nu mai vad iesirea,sau poate pentru mine nici nu exista una.Masca aia de care tot vorbeam se potriveste aici.Imi fac machiajul strident si gata.Toata ura si supararea se ascunde in spatele unui zambet pe cat de rosu pe atat de fals.Si toata lumea este multumita,si cea cu care imparti sarutarile este fericita si sigura ca vrea sa fie in continuarea cu tine si prietenii se bucura de imbratisarile calde si zambetele care le ridica moralul si ii face sa rada,totul e bine atunci,iar de mine…cui ii pasa?viata merge mai departe…cred ca ma multumesc cu faptul ca-i vad pe ei veseli si incerc sa simt veselia prin ei.Dar raman poate in continuare dezamagit…



P.S:"Singuratatea e o tarfa care nu te acuza ca esti egoist"(Octavian Paler)