Omul de Tinichea

Se aude pe fundal pianul acela.Inca se aude…si fiecare sunet al fiecarei clape imi da senzatia ca e ultima nota pe care as mai fi capabil sa o aud si sa o inteleg.E trist si bate vantul…natura s-a mai dezmortit putin,iar pasarile incep sa zboare pe deasupra noastra.
Sunt departe acum.Asa cum am vrut,de fapt.Pentru cateva ore sunt izolat in camera mea si ma gandesc la ce vreau eu,visez la ce vreau eu si astept ceva…ce astept?nici macar eu nu stiu.
Prin monotonia scurta ce a pus stapanire pe mine acum mi-am amintit de tine,de persoana pentru care probabil as fi facut orice,dar totusi nu am fost in stare.Sa mai regret acum?Nu mai are nici un rost-ar fi doar niste sare pusa pe o rana aproape inchisa,de care nu ti-a pasat nici macar tie.Nu e nimic…oricum nu mai pot schimba nimic acum,sau cel putin asta imi da impresia.Imi aduc aminte de tine si imi voi aduce mereu,acum mai mult ca niciodata cand lumina se intretaie cu intunericul si prin secunda de lumina dinaintea noptii imi vin idei stralucite,idei pentru care as alerga acum la tine sa te strang cat pot in brate.
Pe strada nu se mai aude nimic.Vantul doar loveste cu ura geamurile si burlanele prin care se scurge ultima zapada arsa de un soare de feburuarie.E liniste.Si linistea asta ma insipira.As striga,dar sunt nesigur pe vocea mea…ce urlet sau ce bucurie ar putea iesi din mine.Asa ca tac.Nu spun nimic si nici nu cred ca as mai putea spune ceva acum cand mi-am amintit de momentul in care am realizat ca cel mai important este sufeltul si ca fara el,nici un om nu are vreo valoare.
Aspectul e trecator,pletele se tund,barba se rade si mustatile se dau jos,dar sufeltul ramane pentru totdeauna si te defineste ca om.Fara el ai fi doar o fiinta insetata de ratiune,imbatata de idealuri materiale si ratacita pe cararile nestiute ale unei bucurii fade.
Iti vroiam ochii mai aproape si sa-ti ascult sufeltul.Sa imi oglindesc in ei acum frustrarea ca nu te am aproape si ca daca as iesi acum afara vantul rece si meschin nu m-ar cruta,m-ar considera indiferent si mi-ar taia cu viteza lui spinetcatoare obrazul pe care se pare ca au ruginit niste lacrimi.O tinichea brazdata de ganduri si vise,la care Omul de Tinichea viseaza pana vor deveni realitate.
Iau o foaie de hartie si scriu urmatoarele:
“Nu mai sunt aici.Chiar daca ma vezi sunt prea frant sa mai pot ridica ochii spre tine.Ma poti ignora,sau ma poti saluta in scarba,toate iti sunt la indemana,dar eu nu voi uita tot ce a fost.Regret finalul prea nefericit si pe care nu am cum sa-l indrept.

Tine-ma doar minte si asta este suficient!

Un regretabil anonim.”