R.A.R

Rar.Tot mai rar simt caldura ce imi strapunge pielea si ma nelinisteste la infinit.Tot mai rar imi simt gandurile plauzibile si inima imi bate din ce in ce mai incet.Versific orice ritm,orice ton si privesc ca un habotnic fara margini infinitul de zapada ce se deschide in fata mea. Soarele sta fixat intr-o pozitie cam incomoda pentru multi si luceste cu puterea unui semineu in plina noapte.E frumos si nu e foarte frig,si cu toate astea nu ma pot rupe de amnezia firii mele,de gandurile intoarcerii si dorinta de a pleca. E ciudat cum in plina iarna am simtit mirosul iute de rasina ce se prelingea pe trunchiurile groase de brazi vesnic verzi.
Zapada statea posomorata pe cate o creanga de brad fara sa vrea sa intalneasca fulgii aflati pe jos.Era liniste,o liniste ce te speria si te hipnotiza cu frumusetea ei implacabila si in totodata intangibila.Regretele se strangeau in gheata si in turturii suspendati pe la stresini.Din cand in cand o adiere minuscula de vant rupea tacerea si fulgii o luau nebuni la goana urmandu-si drumul lor foarte bine stabilit.In rest?In rest multa caldura,multe voci si rasete cu care ajungeai sa te contopesti si sa faci parte din ele,sa iti placa in mijlocul lor si sa regreti atunci cand totul lua sfarsit. Castelul impozant si plin de zapada ne privea de pe culmea lui cu o sobrietate specific regala si in urma mea nu mai pasea nimeni se auzeau doar scrasnituri de creioane care faceau din rumegusul lor un rug pe care puteam sa ard pana la epuizare. A fost frumos.A fost un vis?Un vis cu infuzie de suflete trecute prin zahar praf.