Zile de mai

Unde sunt noptile de mai?Unde au disparut cu totii?Totul e schimbat in ceva acru si prafuit-ca o mobile veche de care se pare ca am uitat.Chiar am uitat?Chiar am vrut asta?

Poate ca asa este scris undeva printre nori,dar totusi inclin sa cred ca destinul ti-l mai faci si cu mana ta,doar minunile sunt cele cu adevarat peste putinta omeneasca de inteles.
Sunt multe intrebari la care am tot cautat raspuns si inca il caut,dar obosesc…si atunci cand obosesc ma retrag intr-o camera micuta si plina de amintiri si incerc sa ma refac.De ce soarele arde atat de tare la inceputul lui mai?Sau de ce e mereu senin in noaptea de Inviere?Sunt chestii la care m-am gandit zile intregi si nu poti sa gasesti o explicatie rationala.(De fapt de ce m-as lega tocmai eu de ratiune?).Nu-ti foloseste la nimic ratiunea daca in adancul tau nu stii sa iubesti si sa speri.Probabil ca te intrebi:la ce sa sper?Sa speri ca ziua de maine va fi mult mai frumoasa decat cea de azi si ca optimismul din tine atinge cote greu de imaginat pentru altii.Ba mai mult,sa ai satisfactia profunda ca i-ai intors din drum pe cei mai aprigi pesimisti pe care ii cunosti.Sa ii faci pe cei lipiti de realitate sa vada si o alta frumusete a lucrurilor in afara de aceea pe care o vedem cu totii.
Ca o banca la umbra unui salcam inflorit e dragostea in starea cea mai pura dintre doi tineri si ca cerul plin de stele e puritatea dusa la extreme fara cuvinte.Cuvintele te fac mic si iti racesc sufletul,ti-l umplu cu venin si cu ura incat te transformi intr-o ruina.Nu odata am vorbit cu mine,doar cu mine.Am ramas singur si m-am judecat si m-am iertat,m-am lasat purtat de ispite si pe urma mi-am reprosat totul ca si cand cineva strain m-ar fi impins sa fac ceva.
Acum sunt sterp de cuvinte si ochii mi se rotesc in gol.Privesc fetele inmarmurite si ale oamenilor si le citesc pe buze durerea ce-i apasa.Sa schimb ceva?Ce as putea schimba?Nu are nici un rost,iubirea e singurul antidot ce imi poate reda glasul si pofta de viata.O mie de cuvinte nu fac cat un sarut.Si miile de incurajari superficiale nu fac cat o imbratisare plina de iubire.

Da,recunosc!Sunt condamnat la iubire.Si nu ma plang de asta.

E lucrul cel mai bun si mai curat pe care il am in mine.Nimic in lume nu ma bucura mai mult decat iubirea.

Trebuie sa invat sa iubesc ca sa fiu iubit,sa vad cum florile albe ma imbata cu parfumul lor si cum iarba verde cere sa ma tolanesc pe ea.Sa respir,sa vad,sa simt si sa iubesc.
Unde sunt Doamne zilele de mai?Le vreau cu mine,sa pot iubi deplin..