Multumesc Maestre!

Cand am inceput sa scriu,totul mi se parea greu.Dar ceva divin m-a impins sa imi arunc ideile pe foaie.In orice moment,fiecare stare prin care treceam o notam repede pe o jumatate de coala alba.

Totul a inceput cand in biblioteca personala am descoperit un scriitor contemporan,Octavian Paler.Pe atunci nu steam cine este,doar auzisem vag de el pentru ca aparea la televizor.

Cartile lui:”Caminante”,”Aventuri solitare”,”Apararea lui Gallilei”,”Un om norocos”si multe altele mi-au atras atentia.Nici acum nu am ispravit de citit pe toate.Ceea ce mi-a placut la el a fost originalitatea.Felul in care scria ma facea sa cred ca el discuta cu mine fata in fata.Modestia unui om sarac de la tara,care cu timpul a ajuns profesor universitar m-a marcat cel mai mult.

De cand l-am descoperit,l-am indragit si am inceput sa-mi astern gandurile,ideile,sentimentele pe hartie,pentru mine in primul rand si pentru cei apropiati.

Visul meu de mic a fost acela de a-l cunoaste personal la o lansare de carte,dar din pacate a plecat dintre noi mult mai devreme si visul mi-a fost spulberat.Nu am avut timp sa-l cunosc.Vestea trista a picat peste mine ca un trasnet care pentru cateva ore mi-a dat un tremur interior.

Un an mai tarziu am mers la cimitirul in care a fost inmormantat.Am plans si am varsat cateva lacrimi peste mormantul celui pe care il consider mentorul meu.

Datorita tie,Octavian Paler am ajuns sa scriu si am ajuns sa pot sa fac sa vibreze in mine acea coarda sensibila.Multumesc MAESTRE!Pentru mine vei ramane mereu viu...